Noul stadion din Tg. Jiu va fi gata până la vară și în prezent mai are nevoie de peste 2 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor, susține viceprimarul municipiului, Aurel Popescu, citat de www.gds.ro. Conform acestuia, mai sunt de executat o parte a lucrărilor de sistematizare pe verticală şi asigurarea utilităţilor. Este vorba de canalizarea pluvială şi menajeră. Autorităţile caută fonduri tot la Compania Naţională de Investiţii. Viceprimarul a precizat că este nevoie urgentă de fonduri pentru a fi demarată licitaţia şi pentru ca lucrările amintite să poată fi începute în prima lună de primăvară.
În situaţia în care licitaţia va avea loc în luna martie, stadionul va putea fi folosit încă din vară. Conform lui Aurel Popescu, pentru realizarea lucrărilor sunt necesare doar trei luni. Dacă nu vor fi probleme la licitaţie, respectiv contestaţii, Aurel Popescu este de părere că până pe 1 iunie Stadionul Municipal va fi gata. „Mai sunt de executat o serie de lucrări pe verticală, precum şi asigurarea utilităţilor. Când mă refer la utilităţi este vorba de canalizarea pluvială şi menajeră. A apărut după punerea în operă a modernizării altă realitate în teren şi este nevoie de lucrări pentru a dirija apa pluvială, pentru că la noul Stadion Municipal avem şi parcarea subterană de 300 de locuri şi nu vrem să existe probleme din cauza apelor. Pentru toate aceste lucruri este nevoie de fonduri şi dorim să accesăm bani de la Compania Naţională de Investiţii, care a asigurat şi bugetul iniţial pentru modernizarea arenei sportive de la Târgu Jiu. Sper ca după ce vom avea garanţia primirii acestor bani pentru ultimele lucrări, să se treacă la faza de organizare a licitaţiei şi să nu fie probleme legate de contestaţii. Sper ca în martie să fie gata licitaţia şi să demarăm lucrările care mai sunt de executat. Ţinta este ca pe 1 iunie să avem totul gata la Stadionul Municipal din Târgu Jiu“, a declarat Aurel Popescu.
Lucrările de modernizare a Stadionului Municipal depăşesc 22 de milioane de euro, la care se vor adăuga cele două milioane de care mai este nevoie. Stadionul din Târgu Jiu va avea peste 12.500 de locuri, va dispune de un hotel de patru stele, de spaţii comerciale în suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, precum şi de parcarea de 300 de locuri.