Immochan mai ridică încă o clădire de birouri în Coresi Business Park

Dezvoltatorul imobiliar Immochan va construi o nouă clădire de birouri în cadrul proiectului Coresi Business Park din Brașov, scrie bzb.ro. Documentaţia aferentă a fost analizată de Comisia de Circulaţie din Primăria Braşov, iar reprezentanţii dezvoltatorului au anunţat că în noul imobil, care va avea 4 etaje, îşi vor putea desfăşura activitatea 2.000 de salariaţi. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a declarat că membrii comisiei au avizat proiectul, dar cu condiţia ca lângă clădirea de birouri să fie amenajate 330 de locuri de parcare, care să fie folosite atât de viitorii salariaţi, cât şi de vizitatori.

Immochan finalizează în 2018 faza a doua a Coresi Business Park, amenajat pe locul fostei platforme industriale Tractorul, după ce a terminat în septembrie 2017 a doua clădire a complexului, N1, şi va livra ultima clădire, N2, până în această vară. Clădirea N1, cu o suprafaţă totală de 8500 mp, este complet închiriată, printre clienţi fiind companiile Azets, Accenture, Intech şi Waters. Cea de-a doua fază a Coresi Business Park Braşov cuprinde trei clădiri moderne de birouri de clasă A (L1, N1, N2), cu regim mic de inăltime (PA3E/4E), ce cumulează 25.000 mp.