Nostalgii

Două vorbe se bat cap în cap în această perioadă, când se face referire la piaţa muncii. Pe de o parte, nostalgicii spun că pe vremea lui Ceauşescu, toată lumea avea un loc de muncă. Pe de altă parte, antreprenorii din construcţii, şi nu numai din construcţii, spun că este destul de muncă doar că lumea nu vrea să muncească.

Ministrul Transporturilor tocmai a declarat că nu are cum să termine la timp autostrăzile pentru că nu se găsesc destui muncitori şi nici utilaje.

Deci, cum e? Care e adevărul?

Noi putem să vă spunem cu certitudine că oraşele mari şi Capitala sunt pline de şantiere. Doar că pe gardurile acestor şantiere stau în continuare, la vedere, cu scris foarte mare, anunţuri cu care constructorii încă speră să mai atragă muncitori. Fără prea mare succes însă.

Cauzele acestei situaţii pot fi multiple. Unor muncitori li se par salariile prea mici, altora munca prea grea sau… şi una şi alta. La fel de adevărat este şi că mulţi muncitori au plecat în străinătate. Problema e că nu aceştia din urmă sunt nostalgicii, ci oamenii care au rămas în ţară şi care… aleg să nu muncească.

Nimeni nu poate să pretindă că salariile din construcţii sunt foarte mulţumitoare raportat la munca prestată. Dar, au fost mulţumitoare înainte de ’89?!

Să ne amintim. Puţine erau şi pe atunci locurile de muncă bine plătite şi cu o muncă uşoară. Ba bătea vântul prin geamurile sparte ale fabricii, ba nu era curent şi căldură, mulţi făceau zilnic naveta zeci de kilometri sau erau obligaţi să muncească şi să locuiască departe de casă şi de familie.

Ceva însă s-a schimbat de atunci: gradul de confort. Oamenii nu mai sunt dispuşi să muncească în orice condiţii. Asta e în bună măsură firesc.

Pe de altă parte, avea şi ceva bun acea perioadă: eram mai tineri.