Ursus Breweries construiește o hală cu etaj la fabrica de la Brașov

Grupul japonez Asahi, noul acţionar al Ursus Breweries, a anunţat investiţii de 22 milioane euro în acest an în fabricile din Braşov şi Timişoara, pentru creşterea capacităţii de producţie. La Brașov, Ursus Breweries a obţinut deja autorizaţia de construire în vederea extinderii vechii fabrici Aurora de pe Calea Bucureşti, scrie www.bzb.ro.

Producătorul de bere intenţionează să construiască o nouă hală cu un etaj, care va avea o suprafaţă desfăşurată 4.384 mp, unde ar urma să deschidă o linie de îmbuteliere pentru bere la PET. Conform autorizaţiei de construire, lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 36 de luni şi să fie construit şi un rezervor de apă, necesar pentru stingerea incendiilor, dar şi să fie reconfigurat accesul în incinta fabricii.

„Piaţa din România este pe o creştere uşoară şi cred că acest trend va continua. În plus, această piaţă se va «premiumiza» într-o perioadă destul de scurtă. Abilitatea noastră de a profita de puterea brandurilor de bază şi în acelaşi timp lansarea de noi băuturi pe categoria superioară de preţ vor fi critice pentru noi”, a declarat Paolo Lanzarotti, CEO al Asahi Breweries Europe Group.