Knauf Insulation: Produsele pentru izolarea termică a pereților exteriori, creștere cu 30% a vânzărilor

Knauf Insulation România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, a înregistrat anul anterior cele mai mari vânzări pe segmentul produselor necesare pentru fațadele de contact, în creștere cu peste 30% față de anul precedent. Totodată, compania și-a majorat afacerile cu 10% anul trecut, cifra de afaceri depășind astfel 14 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților Knauf Insulation, anul 2018 a fost unul productiv pentru companie, pe toate liniile de business. Astfel, pe primul loc s-au situat produsele necesare pentru izolarea termică a pereților exteriori (termosistem), în creștere cu peste 30% față de anul precedent. Dintre acestea, peste 80% au fost atribuite către proiectele de construcții noi, iar restul pentru lucrări de reabilitare.

Pe loc secund în topul vânzărilor s-au clasat produsele pentru fațade ventilate, care au cunoscut o evoluție de circa 5% în același interval temporar. De asemenea, produsele pentru izolarea pereților de compartimentare au înregistrat o creștere de aproximativ 20%, comparativ cu 2017.

„Izolarea termică a pereților exteriori ai unei construcții reprezintă o modalitate eficientă de a economisi energie, ceea ce se reflectă și în economii financiare. Suntem încântați să observăm o creștere a acestui segment de piață, ceea ce denotă o îmbunătățire a gradului de informare, atât în mediul rezidențial, cât și non-rezidențial”, a declarat Adrian Garofeanu, director comercial Knauf Insulation România și Bulgaria.

Principalul segment de dezvoltare în 2018 au fost proiectele rezidențiale, cu un procentaj de circa 70%, unde s-a înregistrat o cerere mare de produse destinate izolării pereților exteriori (termosistem). 20% au reprezentat proiectele non-rezidențiale, către care s-au vândut preponderent produse de izolare termică și fonică a fațadelor ventilate și pereților de compartimentare. Nu în ultimul rând, proiectele comerciale au ocupat 10% din total.

Ca structură, portofoliul Knauf Insulation cuprinde peste 30% vată minerală de sticlă –  utilizată pentru acoperișuri înclinate, pereți de compartimentare, fațade ventilate, restul fiind reprezentat de vată minerală bazaltică –  pentru fațade de contact, acoperișuri plate (industrial, centre logistice), fațade ventilate, accesorii Homeseal LDS, Heraklith, acoperișuri verzi, izolații tehnice și produse destinate termoizolării plafoanelor de garaje, a subsolurilor sau spațiilor tehnice.

Knauf Insulation România, cifră de afaceri de peste 14 milioane de euro în 2018

Anul trecut, la aniversarea a 10 ani de la lansarea pe piața locală, Knauf Insulation a înregistrat o cifră de afaceri de circa 14 milioane de euro, reprezentând o evoluție de circa 10% față de anul precedent. Potrivit reprezentaților Knauf Insulation, principalii factori care au contribuit la atingerea acestor cifre sunt, preponderent, aceiași care susțin și creșterea pieței de vată minerală. Printre aceștia se regăsesc creșterea numărului autorizațiilor de construcții, creșterea gradului de conștientizare a importanței utilizării unor materiale de calitate în detrimentul prețului, precum și reglementările referitoare la securitatea la incendiu a construcțiilor.

„Luând în considerare cifrele obținute anul trecut, precum și tendințele domeniului în care activăm, ne propunem o creștere a business-ului pe plan local prin susținerea continuă a rețelei noastre de parteneri, precum și prin acțiuni concrete de informare și educare a consumatorului final și nu numai. Astfel, ne așteptăm la atingerea unei cifre de afaceri de peste 14,5 milioane de euro, până la finele acestui an”, completează Garofeanu.

Potrivit scenariului de prognoză realizat de InterBiz, piața vatei minerale va cunoaște o stagnare în 2019, urmată de perspective optimiste pe termen mediu. Astfel, pentru următorii patru ani, se estimează o creștere a pieței de circa 4% pe an, atât în volum, cât și în valoare.