Insolvența Octagon: s-a decis administratorul judiciar

Casa de Insolvență Transilvania (CITR) a fost desemnată administrator judiciar în procedura insolvenței Octagon Contracting & Engineering, la cererea constructorului, în ședința de pe 5 aprilie a Tribunalului București, scrie Economica.net.

Octagon a intrat în insolvență din cauza creșterii costurilor cu furnizorii și subcontractorii companiei, a creșterii prețurilor materialelor de construcții, în condițiile în care unele dintre cele mai importante contracte ale companiei au fost semnate în 2017, la valoarea și costurile pieței de atunci.

Următorii pași în procedură sunt depunerea până la data de 10.06.2019 a tabelului preliminar de creanțe și prima adunare generală a creditorilor, care va avea loc pe 17.06.2019.

Compania de construcţii, înființată în 2005, este cunoscută pentru execuția lucrărilor de infrastructură, structură, consolidare și lucrări geotehnice și civile complexe pentru construcții rezidențiale și de birouri din București și din țară. Sky Tower – cea mai înaltă clădire din România, Complexul Rezidențial Mareșal Averescu 159, Olimpia Tower, Green Court A și B, Hermes Business Campus, Timpuri Noi Office Building, Pasajul Piața Presei Libere, One Herăstrău Park, Orhideea Towers, Business Garden Bucharest sunt câteva dintre cele mai importante proiecte din portofoliul său, mai scrie publicația amintită.