La Oradea se va construi o parcare supraterană, investiție de 5 milioane de euro

Primăria Oradea a anunțat că la Spitalul Clinic Județean va fi construită o parcare supraterană printr-un parteneriat public-privat iar investiția va fi de 5 milioane de euro, scrie Bihor Online.

”Parcarea se va construi pe partea dreaptă a străzii Gh. Doja, înainte de spital, va fi realizată pe patru niveluri și va asigura circa 500 de locuri de parcare. Sperăm ca în circa 3 luni să fie finalizat Planul Urbanistic Zonal, iar apoi să fie realizat și studiul de fezabilitate, după care în vara acestui an să supunem aprobării toate aceste documentații. Dacă totul decurge fără probleme, în toamnă vom avea semnat un contract de execuție a lucrărilor”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Pentru finanțare, urmează să fie găsită o sursă de finanțare fie din bugetul local, fie dintr-un credit. Lucrările vor dura maximum un an și jumătate.

 

Primul pas ar fi schimbarea de destinaţie a terenului, care s-ar face printr-un plan urbanistic zonal de regenerare urbană, a spus edilul. Acum, parcelele afectate sunt ocupate de case de locuit, unele dintre ele chiar luxoase, dotate cu piscină, mai spune publicația amintită.