Concurența analizează preluarea Siceram de către Leier ROM

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Leier ROM SRL preia compania Siceram SA.

Leier ROM SRL, parte a grupului Leier din Austria, are ca principală activitate fabricarea produselor din beton pentru construcții. În anul 2018, Leier ROM SRL a preluat Brikston Construction Solutions SA, companie ce produce și comercializează cărămizi și blocuri ceramice pentru zidărie, precum și pentru pereții despărțitori.

Siceram are ca obiect principal de activitate fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse din argilă arsă pentru construcții.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.