Spaniolii de la Homing Propertis au finalizat construcția ansamblului rezidențial Trastevere din nordul Bucureștiului, scrie Economica.net.
Formată din 48 de apartamente și trei spații comerciale, clădirea are parcare proprie, include o sală de gimnastică, o zonă de socializare pentru adulți, un spațiu de joacă interior pentru copii și o piscină cu o amprentă de 500 mp pe acoperiș. Ansamblul rezidențial se întinde pe o suprafață de aproximativ 6.000 mp, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ șase milioane de euro.
„În acest moment mai avem de vânzare un penthouse spectaculos, trei apartamente la parter cu grădini foarte generoase și câteva apartamente de trei și patru camere. Majoritatea cumpărătorilor au între 35-45 ani, venituri peste medie, viață socială activă și adoptă un stil de viață organizat; apropierea de instituții educaționale de top și de centre comerciale este importante pentru ei”, a declarat Tomás Manjón, unul dintre fondatorii Homing Properties.
Homing Properties mai are în portofoliu două ansambluri rezidențiale, Triana, pe Șoseaua Pipera, cu 51 de apartamente, pentru care se estimează finalizarea în trimestrul al patrulea din 2020 și un alt proiect de 45 de apartamente în zona Grădina Icoanei.
„Pentru anul 2020 dorim să ne consolidăm ca un nume de referință pe piața rezidențială de de top și ne vom concentra pe creșterea portofoliului nostru de proiecte în zona Pipera și în alte locații foarte speciale din centrul București”, mai explică Tomás Manjón.