Autoritățile din Șelimbăr construiesc un sediu SMURD cu 1,6 milioane de lei

Autoritățile din Șelimbăr vor investi 1,6 milioane de lei în construcția punctului de lucru ISU-SMURD, scrie Ora de Sibiu.  ”Ordinul privind construirea unității SMURD va fi eliberat în această lună. În Șelimbăr, viața are prioritate!”, a anunțat primarul localității, Marius Grecu.

Înființarea acestei subunități în Șelimbăr are ca scop principal reducerea timpului de răspuns și creşterea mobilităţii echipajelor de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în comuna Șelimbăr, dar și localitățile adiacente.

”Subunitatea va fi dotată cu ambulanță SMURD autospeciale de stins incendii, precum și echipamente pentru intervenții de descarcerare. Este un proiect extrem de important pentru comunitate. În multe situații câteva secunde contează enorm. Noi vom economisi câteva minute cu această unitate pe care Șelimbărul o va construi”, a declarat Grecu.

Conform proiectului, administrația locală își asumă construcția efectivă a clădirilor și anexelor, dotarea lor și plata ulterioară a utilităților. În rest, totul va fi achitat de către structura județeană. Sediul se va construi pe strada Podului, la intrarea dinspre strada Mihai Viteazu.