Primăria Sibiu plătește 3,3 milioane de lei pentru construcția unui centru multifuncțional

Primăria Sibiu a lansat o licitalicite pentru proiectarea și execuția unui centru multifuncțional în strada Oțelarilor, destinat persoanelor marginalizate, iar prețul estimat este de 4 milioane de lei. Ofertanții sunt așteptați până pe 27 mai.

Centrul ar urma să devină „un spațiu de suport pentru copii de vârstă școlară aflați în dificultate socială, plus un centru de zi pentru persoanele vârstnice”.

Centrul din Oțelarilor va fi construit pe un teren de 435 mp și o suprafață utilă totală de circa 1000 mp, scrie Sibiu 100. Clădirea, prevăzută cu parter, etaj și mansardă, va avea, pe lângă birourile dedicate personalului și spațiile administrative, două săli dedicate activităților pentru vârstnici, o sală de sport, două săli de activități pentru copii și tineri, trei săli multimedia și o ludotecă (colecție de jucării și jocuri).

„Obiectivul principal al proiectului este acela de a oferi suport comunității acestui cartier situat la marginea orașului, acordând posibilitatea cetățenilor de a se întâlni și de a primi consiliere din partea unor specialiști. Concret, vom construi un centru multifuncțional care va cuprinde un centru de zi pentru copiii din zonă și unul pentru persoane vârstnice, ambele categorii sensibile, care au nevoie de sprijin din partea comunității noastre”, a afirmat Astrid Fodor, primarul municipiuluI Sibiu, la momentul la care proiectul a fost aprobat de Consiliul Local.