Donalam a investit 4 milioane de euro într-un echipament special de tratare a barelor de oțel

Combinatul siderurgic Donalam din Călărași, unul dintre principalii jucători din industria barelor de oţel laminate la cald din Europa, parte a grupului Italian Beltrame, a realizat o investiție de aproape 4 milioane de euro într-un echipament special de tratare a barelor de oțel. Această investiție va permite companiei să ofere produse din oțel cu o valoare adaugată mai mare (prin tratare și finisare) și să se orienteze spre nevoile clientului final prin posibilitatea customizării comenzilor. Noul echipament a fost finanțat din fluxul de numerar al companiei.

Industria în care activăm este una foarte competitivă, prin urmare, nu poți să evoluezi fără să investești în echipamente de lucru performante, pentru creșterea standardelor tehnice și de producție. Acest lucru conduce la îmbunătățirea procesului de fabricație din punct de vedere al calității și la obținerea încrederii clienților. Bazându-ne pe optimizarea investițiilor în finisarea și tratarea termică a oțelurilor, obiectivul nostru este să dezvoltăm produse cu valoare adăugată și personalizate, pentru a satisface cererea din ce în ce mai mare de calitate, flexibilitate și durabilitate. Am prevăzut și alte investiții ambițioase pentru anii următori, care ne vor ajuta să ne dezvoltăm în continuare și să ne menținem la un nivel relevant pe piață”, a declarat Carlo Beltrame, CEO Donalam Călărași.

Noua strategie de business, rezultat al unui joint-venture cu grupul german GMH, este de a importa materia primă din Germania și de a realiza apoi laminarea și finisarea în Călărași, România. Aceasta va permite dezvoltarea unor produse de calitate superioară chiar și pentru sectoarele de activitate cu cele mai ridicate standarde. Pe termen mediu, cele două companii au ca obiectiv certificarea pe standardul IATF16949 din industria automotive şi, în consecință, dezvoltarea pe această piață.

Donalam a atins o cifră de afaceri de 78 milioane euro și un nivel de vânzări de 106,000 tone în 2019. Având în vedere ciclicitatea pieței metalurgice la nivel internațional,  precum și faptul că cea mai mare parte a produselor este direcționată către export, obiectivul pentru 2020 este menținerea cotei de piață în Europa prin identificarea de noi nișe de business. Societatea are în momentul de față aproximativ 270 de salariați.

Compania este dedicată unei dezvoltări durabile, obiectiv pentru care și-a bugetat în 2020 un amplu plan de investiții care să asigure reducerea emisiilor și producția cu o amprentă de carbon minimă.

Donalam produce și comercializează profile rotunde de oțel laminate la cald, cu diametre cuprinse între 80-320 mm, fiind astfel singurul combinat din țară cu  acest tip de produse. Accestea sunt utilizate în industrii precum petrol&gaz, maşini şi echipamente agricole, echipamente mecanice mari şi echipamente hidraulice. Prin parteneriate comerciale create cu firme de top din Germania (GMH) și Austria (Voestalpine), produsele Donalam sunt distribuite în cea mai mare parte a Europei.