WDP ridică două depozite pentru Profi, la Timișoara și Craiova

Compania Profi a anunțat închirierea  a două noi proiecte în Timișoara și Craiova, de 57.000 metri pătrați, respectiv 58.000 metri pătrați care urmează să fie dezvoltate de operatorul belgian WDP.

Cele două tranzacții marchează un maxim al acestui an și vine în contextul în care retailerii sunt interesați să-și eficientizeze cât mai mult lanțurile de distribuție prin stabilirea de hub-uri în punctele principale din țară astfel încât să acopere cât mai ușor și cât mai rapid nevoile rețelei de retail.

”Proiectele sunt parte ale strategiei Profi  de extindere a operațiunilor logistice și acoperirii geografice a României, în pas cu dezvoltarea agresivă a rețelei pe care o avem în vedere în viitor”, a declarat Pawel Musail, PROFI CEO. ”De asemenea, proiectele se aliniază trendurilor din retail, respectiv de a aduce sub același acoperiș toate zonele de depozitare necesare (ambient, refrigerat, congelat). Acest concept garantează calitatea și prospețimea produselor pe care clientul final le găsește în magazine”.

Cu peste 1.250 de magazine prezente în 571 localități și o echipă de peste 20.000 de oameni, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

”Dacă Timișoara este deja o zonă logistică dezvoltată, proiectul din Craiova va fi primul parc logistic greenfield din zonă, așa cum au fost la timpul lor și centrele Profi din Cluj și Roman. Suntem onorați că am putut asista Profi în aceste tranzacții și ne bucurăm că am găsit un partener în WDP pentru realizarea acestor proiecte (reprezentând un buget de investiții de aproximativ 70 milioane de euro), în aceste vremuri foarte dificile pentru mediul de afaceri”, a declarat Viorel Opaiț, business developer director JLL România, care a reprezentat Profi în tranzacții.