Drumul dintre Ploiești și Pașcani va fi autostradă

Cei circa 340 de kilometri de drum rapid dintre Ploiești și Pașcani vor fi construiți la profil de autostradă și nu de drum expres, a anunțat, marți, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Decizia a fost luată în urma unui studiu care a analizat evoluția traficului în zonă până în 2050.

Autostrada Ploiești – Pașcani are traseul propus Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani. Acum există o singură secțiune în execuție – o porțiune din centura Bacăului, scrie G4Media.

„În urma rulării tuturor scenariilor în cadrul Modelului Național de Transport a rezultat ca variantă optimă implementarea la profil de autostradă a întregului sector Ploiești – Pașcani”, a anunțat CNAIR. Studiul de trafic urmează a fi supus analizării si aprobării JASPERS, consultantul oficial al Comisiei Europene, si va sta la baza documentației necesare accesării fondurilor europene nerambursabile pentru faza de execuție a autostrăzii.

”Valorile de trafic estimate în cadrul acestei studiu de trafic ne permit să tragem concluzia că scenariul cu Autostradă de la Ploiești la Pașcani atrage suficient trafic încât să rezulte necesitatea construirii acesteia. Din punct de vedere al volumelor de trafic atrase de proiect este de dorit implementarea la profil de autostradă. Testarea oricărui sector din coridor la nivel de Drum Expres va aduce o scădere a volumelor de trafic la nivel de coridor și implicit a beneficiilor pentru utilizatori, în ceea ce privește economiile de timp și siguranță/Securitate”, se arată în Studiul de tarfic.

CNAIR se așteaptă ca viitoarea autostradă A7 să preia, atunci când va fi gata, din traficul de pe DN1B și DN2, unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară. DN2 este un drum cu o singură bandă pe sens, însă din cauza acostamentului care are o lățime generoasă șoferii au impresia greșită că drumul are două benzi pe sens și se angajează în depășiri periculoase.

Din acei circa 335 de kilometri ai autostrăzii A7, doar 16 kilometri sunt în prezent în lucru, fiind parte din centura Bacăului. Pentru restul traseului abia acum se întocmesc studiile de fezabilitate și proiectele tehnice.