Măsuri suplimentare de atenuare a viiturilor în bazinul hidrografic Someș-Tisa în valoare de peste 65 milioane de euro

În prezent, Administrația Națională „Apele Române” are în promovare la Ministerul Fondurilor Europene două proiecte de apărare împotriva inundațiilor în bazinul hidrografic Someș-Tisa în valoare de peste 65 milioane de euro propuse spre finanțare europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritară 5.. Este vorba despre proiectele: ,,Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud”, în valoare estimată de 21,28 milioane de euro și „Creșterea capacității de atenuare a acumulării Călinești și de tranzitare a debitelor de viitură până la frontiera cu republica Ungară, județul Satu Mare”, în valoare estimată de 44,1 milioane de euro. Cele două proiecte reprezintă 15% din valoarea celor 16 proiecte de apărare împotriva inundațiilor în valoare totală de 426 milioane de euro.

Evoluția schimbărilor climatice obligă națiunile să adopte noi politici și proiecte de anvergură menite să ofere noi spații pentru atenuarea viiturilor și noi spaţii pentru natură. Astfel, măsurile de punere în siguranță a barajului Călinești sunt corelate cu măsuri „verzi”, prietenoase cu mediul, cum ar fi realizarea polderului Dimoșag, crearea a 8 zone umede, relocări de diguri, împăduriri în bazinele de recepție ale râului Tur și ale afluenților, renaturări, prin aplicarea principiului european „mai mult spațiu pentru râuri”. În plus, cele două proiecte includ informații reactualizate cu privire la evoluția factorilor hidrometeorologici, climatici, de mediu, care caracterizează fiecare amplasament. De asemenea, presupun integrarea efectelor schimbărilor climatice în modelele hidrologice şi hidraulice, care fundamentează soluţiile tehnice propuse inițial.

Soluțiile propuse nu trebuie văzute disparat, ci integrate într-o viziune de ansamblu în care toate autoritățile responsabile trebuie să colaboreze și să-și coreleze proiectele tehnice propuse. De exemplu, „îndepărtarea digurilor de malurile apelor înseamnă ca România să fie dispusă să cedeze mai mult spațiu pentru râuri prin relocarea digurilor la distanțe mai mari de râu. În acest fel, este favorizată creșterea biodiversității, îmbunătățirea condițiilor de mediu pentru zonele aflate în vecinătatea râurilor și transformarea lor în coridoare verzi”, a declarat ERVIN MOLNAR, directorul
general al Administrației Naționale „Apele Române”.

Conform calculelor estimative realizate de către specialiștii Apelor Române, prin convertirea a 150.000-200.000 de ha de teren agricol, la nivel național, se poate obține un strat de apă de circa 1 metru. Acesta este echivalentul a 1,5-2 miliarde de mc de apă care ar putea să fie folosit pentru atenuarea viiturilor, ceea ce înseamnă dublarea capacității de atenuare a viiturilor.

Indiferent de măsurile structurale și non-structurale propuse în cadrul proiectelor de reducere a riscului la inundații, protecția populației rămâne prioritară. De aceea, oamenii trebuie să se conformeze indicațiilor primite atunci când se află într-o zonă expusă riscului la inundații și să-și completeze protecția asigurată de autoritățile responsabile cu propriile măsuri de autoprotecție. În timp, oamenii vor ajunge la un nivel acceptabil al riscului la inundații, având în vedere că „inundațiile sunt un fenomen natural și nicăieri în lume nu există risc zero la inundații”, a mai declarat ERVIN
MOLNAR, director general al A.N. „Apele Române”.