Investiții de peste 100 milioane de euro pentru infrastructura din Portul Constanța

Proiecte care vizează infrastructura din Portul Constanța sunt pe cale să prindă contur. Unul dintre acestea face referire la Portul Maritim, mai precis la Extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului “Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră” cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de nord a Portului Constanța, iar beneficiarul investiției este CN. Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A., scrie FocusPress.

Astfel, Agenția pentru Protecția Mediului anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru acest proiect.

Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanta, strada Unirii, nr.23, judetul Constanta şi la C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., cu sediul în municipiul  Constanta, Incinta Port, Gara Maritimă.

Proiectele de investiții din programul căruia face parte și acesta au o valoare cumulată de 101,2 milioane de euro vor fi demarate în acest an în Portul Constanța, acestea urmând a fi derulate în perioada 2021-2027 cu finanțare europeană.