SSAB-AG a terminat construcția hangarului Aerostar de la Iași

Compania SSAB-AG a finalizat construcția hangarului Aerostar de la Iași. Acesta are o deschidere de 83 metri, realizată fără stâlpi intermediari, fiind cea mai mare de până acum pentru o construcție de acest tip. Primul avion care ajunge în noul hangar este un Airbus A320neo, scrie boardingpass.ro

 

Pe lângă hangar se vor construi: o anexă tehnică, instalațiile, amenajările tehnico edilitare și împrejmuirea terenului. Suprafața desfășurată împreună cu anexa tehnică este de 8335 metri pătrați iar investiția se ridică la 10 milioane de euro.

Accesul avioanelor în hangar este asigurat de 10 porți cu înălțimea de 13.5 metri care se deschid spre dreapta și spre stânga. Acestea sunt acționate de panouri de comandă și au viteze diferite de deschidere, în așa fel încât la capăt de cursă să ajungă toate o data. Porțile sunt prevăzute cu senzori de depistare a obstacolelor, tampoane la capăt de cursă și sunt acoperite cu panouri termoizolante. Ele se deplasează pe un sistem de culisare pe șine, înglobat în platforma hangarului, prevăzut cu scurgeri laterale pentru colectarea apelor pluviale acumulate între șine, se mai spune în publicația amintită.