Fondul de investiții EVERGENT Investments, fost SIF Moldova, a achiziționat prin intermediul Țesătoriile Reunite SA, parte a Grupului, un teren cu o suprafață de 16.000 mp în zona de nord a Bucureștiului. Terenul este situat în sectorul 1, în proximitatea Parcului Herastrau și are PUZ în vigoare.
“Dezvoltăm portofoliul private-equity prin continuarea investițiilor în real-estate. Terenul din Intrarea Străulești este într-o zonă ce se anunță a fi un nou pol financiar și rezidențial premium în București. Căutam în permanență noi surse de creștere și oportunități investiționale, iar un viitor proiect rezidențial din nordul Capitalei va genera profit semnificativ pe termen lung, cu un raport atractiv randament/risc pentru acționarii noștri”, a declarat Cătălin Iancu, Director general adjunct al EVERGENT Investments.
EVERGENT Investments este un Fond de Investitii Alternative (FIA), autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. 101/25.06.2021. Țesătoriile Reunite, companie deținută majoritar de fond, a fost unul din producătorii de tradiției ai industriei textile românești. În 2013, pe fondul declinului accentuat al producției de țesături, și-a schimbat obiectul de activitate în dezvoltare și promovare imobiliară.