De’Longhi investește 40 milioane de euro într-o fabrică la Satu Mare

Grupul italian De’Longhi va construi la Satu Mare cea mai mare fabrică a sa din lume, conform informațiilor furnizate de autoritățile și presa locală. Investiția pentru noua fabrică, specializată în producția de aparate de cafea, se estimează la peste 40 de milioane de euro.

„De’Longhi își extinde echipa la Satu Mare și te invită să te alături echipei noastre. Dacă ai experiență în domeniile de lider de echipă, tehnician analist calitate sau tehnician mentenanță, te așteptăm cu CV-ul la sediul nostru din Parcul Industrial Sud, nr. 9, joi, 25 aprilie 2024, la ora 9:00, pentru o sesiune de cunoaștere. Pentru detalii suplimentare, ne poți contacta la numerele 0747 477 081 sau 0756 010 215, de luni până vineri, între orele 10:00 și 14:00”, au declarat reprezentanții De’Longhi într-o postare pe rețelele de socializare ale companiei.

Fabrica planificată la Satu Mare va fi cea mai mare din lume pentru producătorul italian de aparate de cafea, care deja operează unități de producție în Italia, România și China. Numărul angajaților va ajunge la 800 până la finalul anului.

Recent, Primăria Satu Mare a confirmat că producția la noua fabrică De’Longhi va începe în luna iunie, reprezentând o investiție de 40 de milioane de euro. Această fabrică va transforma Satu Mare în centrul principal de producție al mașinilor de cafea pentru De’Longhi la nivel global. Primarul Gábor Kereskényi a avut discuții cu doamna Carmen Petcu, managerul general al De’Longhi România, despre această investiție, iar fabrica este proiectată să aibă 350 de angajați până la sfârșitul acestui an, numărul crescând la 800 până la sfârșitul anului următor.

De’Longhi operează deja două fabrici în România, în Cluj și Bihor, care au înregistrat împreună afaceri totale de 470 de milioane de euro în 2022. Compania italiană, fondată în 1902 la Treviso, a raportat venituri de 3 miliarde de euro pentru anul 2023.

Cu un portofoliu vast de electrocasnice mici asociate cu cafeaua, bucătăria, aerul condiționat și îngrijirea la domiciliu, Grupul De’Longhi se numără printre liderii mondiali în acest domeniu. Produsele sale sunt distribuite în peste 120 de piețe la nivel global. În fiecare an, echipa sa de peste 10.000 de angajați contribuie la lansarea de produse din ce în ce mai inovatoare și adaptate nevoilor consumatorilor. În 2021, Grupul a înregistrat venituri de 3.221,6 milioane EUR.