Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a desemnat, marți, câștigătorii contractelor de consultanță și supervizare pentru modernizarea unor importante stații feroviare de pe litoralul românesc. Este vorba despre Stația Neptun h.c., Stația Costinești Tabără, Stația Ciulnița și Stația Mangalia, proiect care vizează atât modernizarea infrastructurii, cât și alinierea acesteia la standardele europene.
Contractele de achiziție publică pentru cele două loturi au fost atribuite Asocierii AREX LIDER COMPANY SRL – BAICONS IMPEX SRL. Lotul 1, care cuprinde Stația Ciulnița, va beneficia de un buget de 3.826.925,68 lei fără TVA, iar Lotul 2, care include Stațiile Costinești Tabără și Neptun h.c., va avea o valoare de 3.749.625,65 lei fără TVA. Aceste oferte financiare au fost desemnate câștigătoare după evaluarea acestora, urmând ca contractele să fie semnate după finalizarea perioadei legale de contestații.
Proiectul va fi finanțat din fonduri externe nerambursabile prin Programul de Transport 2021-2027, dar și din bugetul de stat, venituri proprii ale CFR SA, precum și alte surse legal constituite. Durata estimată pentru finalizarea lucrărilor pentru Stația Ciulnița (Lot 1) este de 22 de luni, cu patru luni dedicate proiectării și 18 luni pentru execuția lucrărilor. În cazul Stației Costinești Tabără și Neptun h.c. (Lot 2), lucrările vor dura 12 luni, din care patru luni vor fi dedicate proiectării, iar opt luni execuției lucrărilor.
Investiția are scopul de a aduce stațiile la nivelul cerințelor tehnice ale standardelor europene, în conformitate cu parametrii stabiliti de rețelele de transport Trans-European (TEN) și Standardele Tehnice de Interoperabilitate (STI). După finalizarea modernizării, stațiile vor oferi condiții mai bune de operare și vor îmbunătăți conectivitatea între principalele destinații de pe litoralul românesc.