Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a făcut publici indicatorii tehnico-economici pentru un nou proiect de infrastructură vital – Nodul Rutier Pantelimon, care va conecta Autostrada de Centură A0 cu Drumul Național DN3, între București și Călărași. Proiectul reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona metropolitană a Capitalei, având ca scop fluidizarea traficului și reducerea timpilor de deplasare.
Procedura de transparență decizională, deschisă
Conform Ministerului Transporturilor, pe 11 decembrie 2024 a fost inițiată procedura de transparență decizională pentru elaborarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Realizarea de noi noduri rutiere pe Autostrăzi – Nod rutier Pantelimon (A0 – Km 48) sectorul A0-Nord”. Cei interesați pot consulta documentele și pot trimite sugestii și opinii până la data de 21 decembrie 2024, pe pagina oficială a ministerului.
Detalii tehnice ale proiectului
Nodul rutier va fi amplasat în județul Ilfov, pe teritoriul UAT Pantelimon, și va lega Autostrada de Centură A0, secțiunea nordică, de DN3. Punctul de plecare al proiectului este zona km 48+000 a A0, iar acesta va facilita accesul între București și direcțiile Călărași și Constanța.
Studiul de Prefezabilitate realizat în 2022 a identificat necesitatea acestui nod rutier, subliniind lipsa conexiunilor directe între sectorul nordic al A0 și DN3. Creșterea traficului pe drumurile secundare din zonă, cum ar fi DJ301 și drumurile locale, a determinat o nevoie urgentă de modernizare și decongestionare a rețelei rutiere.