Au început lucrările la noul stadion Dinamo din București

Lucrările la noul stadion Dinamo, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura sportivă din București, au început oficial în zona „Ștefan cel Mare”. Clubul Sportiv Dinamo a anunțat demararea proiectului printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook: „ZIUA CEA MARE A SOSIT! Astăzi, 19 ianuarie 2026, au început oficial lucrările la noul stadion Dinamo. Primele utilaje au intrat pe șantier, au fost amplasate containerele pentru organizarea de șantier, iar zona începe să prindă contur. E primul pas spre construcția noii «case» din Ștefan cel Mare”.

Suporterii dinamoviști se vor despărți oficial de vechea arenă pe 20 ianuarie, în cadrul unui eveniment simbolic organizat de club, care va marca startul demolării și al construcției viitoarei Arene Multifuncționale Dinamo. Noul stadion este estimat să fie inaugurat în anul 2028 și va avea o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri.

Valoarea investiției a fost avizată de Guvern la 854,5 milioane lei (circa 171 milioane euro), iar durata estimată a execuției este de aproximativ doi ani și jumătate. Antreprenorul general desemnat este asocierea Bog’art SRL & ACI Cluj SA & DICO și Țigănaș Birou de Proiectare SRL & UTI Construction and Facility Management SRL. Contractul, semnat în primăvara acestui an în prezența premierului Nicolae Ciolacu, are o valoare de 619,5 milioane lei, TVA inclus, și prevede 210 zile pentru proiectare și 750 zile pentru execuție.

Complexul va fi un stadion multifuncțional modern, omologat UEFA categoria IV, adaptat standardelor internaționale și cerințelor viitoare ale sportului de performanță. Arena va găzdui competiții de fotbal și rugby și va include săli de antrenament pentru discipline precum scrimă, lupte, judo, haltere, box, atletism indoor, handbal, baschet, tenis indoor și caiac/canoe.

Printre facilitățile incluse se numără: spații de cazare pentru sportivi, cantină dedicată, spațiu expozițional de 800 mp, amfiteatru pentru până la 200 de persoane, centru de recuperare, săli de antrenament specializate și vestiare pentru diferite discipline sportive.

Dispunerea locurilor este următoarea: 23.867 pentru publicul general (inclusiv 368 pentru persoane cu dizabilități și însoțitori) și 1.192 pentru publicul VIP. Presa va avea la dispoziție 30 de locuri cu desk și 30 fără desk pentru presa scrisă, și 10 pupitre cu câte trei locuri pentru radio/TV. În incintă vor exista două parcări, o parte dintre acestea putând fi utilizate permanent, nu doar în timpul evenimentelor sportive.

Terenul de joc va avea dimensiuni de 125×85 metri și va fi pregătit pentru meciuri la nivel național și internațional. Complexul poate fi închiriat și altor echipe care nu dispun de facilități adecvate.

Un element tehnic important este heliportul, prevăzut pentru intervenții de urgență și conectat la Spitalul Clinic de Urgență București. Platforma de evacuare și ascensorul dedicat pacienților vor asigura transportul rapid și sigur de la heliport la nivelurile inferioare ale complexului.