Energy Policy Group (EPG) și OMV Petrom au anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Tuzla, județul Constanța. Investiția, estimată la 3,5 milioane de euro, va fi finanțată de OMV Petrom, sponsor oficial al programului România Eficientă.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a subliniat că programul urmărește transformarea școlilor în spații moderne, eficiente energetic și prietenoase cu mediul. „Ne bucurăm să contribuim la crearea unor medii de învățare care să sprijine dezvoltarea copiilor și să promoveze consumul responsabil de energie, formând astfel o generație conștientă de impactul asupra mediului”, a declarat Verchere.
Radu Dudău, președintele EPG și coordonatorul programului, a precizat că proiectul va include atât creșterea performanței energetice a clădirii principale, cât și lucrări de consolidare structurală. „Cu sprijinul OMV Petrom, vom reduce semnificativ consumul de energie și emisiile de carbon, îmbunătățind în același timp confortul interior pentru elevi și profesori”, a explicat Dudău.
Școala Gimnazială nr. 1 din Tuzla va fi a șasea unitate de învățământ public din România care va beneficia de modernizarea energetică prin programul România Eficientă. La finalizarea lucrărilor, clădirea va asigura un mediu sănătos și confortabil pentru aproximativ 400 de elevi și 28 de cadre didactice.
Proiectul prevede reabilitarea energetică a corpului principal al școlii (C1) la standard nZEB (clădire cu consum de energie aproape zero), precum și lucrări asupra clădirilor secundare. Acestea includ demolarea vechii centrale termice și a magaziei (corpuri C3 și C8) și construirea a două noi corpuri destinate spațiilor tehnice și protecției anti-incendiu.
Printre principalele lucrări pentru creșterea performanței energetice se numără:
-
Termoizolarea exterioară a clădirii;
-
Montarea tâmplăriei PVC din aluminiu, performantă energetic;
-
Instalarea unui sistem modern de încălzire;
-
Montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură;
-
Înlocuirea instalației de producere a apei calde menajere;
-
Refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice;
-
Implementarea unui sistem de iluminat cu corpuri LED;
-
Amplasarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe acoperiș.