Primul imobil din ansamblul Openville Timişoara va intra la categoria clădirilor verzi

Grupul Iulius anunţă că a început procesul de certificare, prin care primul imobil de birouri clasa A, din ansamblul Openville Timişoara, să intre în categoria clădirilor verzi.
Asta înseamnă că United Business Center 2 (UBC 2) va respecta normele pentru certificarea LEED, clărirea fiind dotată cu sisteme, aparatură şi echipamente de ultimă generație, cu un consum redus de energie, selectate special pentru a se alinia standardelor clădirilor verzi. Astfel, clădirile din ansamblul Openville vor fi construite astfel, încât să obţină performanţe sporite, să economisească apa şi să fie eficiente energetic.

Procesul de certificare va urmări şi implementarea unor politici sustenabile de operare a clădirii, menite să crească eficienţa costurilor cu utilităţile, dar şi a confortului chiriaşilor.

UBC 2, care are o suprafaţă de 18.000 mp şi 11 etaje, va fi finalizat în toamna acestui an, printre chiriaşi numărându-se Ness Software Engineering Services şi policlinica REGINA MARIA.

„Toate cele şapte imobile de birouri clasa A din ansamblul Openville, situat în imediata proximitate a Iulius Mall Timişoara, sunt proiectate să respecte cele mai performante tehnologii şi normele pentru clădiri verzi, iar prin arhitectura de înaltă clasă şi finisajele impresionante, vor impune noi standarde pe piaţa din România”, se arată într-un comunicat al Grupului Iulius.

Sistemul de rating LEED, elaborat de USGBC, reprezintă cel mai important program destinat clădirilor, locuinţelor şi comunităţilor care sunt proiectate, construite, întreţinute şi operate cu scopul de a obţine o performanţă îmbunătăţită din punct de vedere al sănătăţii mediului şi oamenilor.