Teraplast vrea să ridice o nouă unitate de producție și cere ajutor de stat

Producătorul de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor Teraplast Bistrița a depus un proiect de investiţii în valoare de 65,63 milioane lei în vederea obţinerii unui ajutor de stat, proiectul de investiţie vizând înfiinţarea unei noi unităţi de producţie în actuala locaţie, în judeţul Bistriţa-Năsăud, se arată într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

Consiliul de Administraţie, cu votul favorabil al tuturor membrilor săi, a luat decizia de a aproba depunerea dosarului Cererii de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă la Ministerul Finanţelor Publice în vederea acordării ajutorului de stat regional pentru proiectul „Dezvoltarea activităţii de producţie Teraplast SA prin achiziţia de utilaje noi, inclusiv construirea clădirilor aferente” proiect în valoare totală de 65,63 milioane lei, precizează raportul.

Directorul general al companiei, Alexandru Stanean, a fost mandatat de CA pentru semnarea proiectului.