Dacă ești în plin proces de renovare al băii primul lucru la care trebuie să te gândești este ce materiale vei folosi pentru finisarea acestui spațiu.
Materialele alese sunt extrem de importante, atât din punct de vedere al esteticului, al imaginii pe care o vei obține, precum și prin prisma facilităților pe care ți le oferă.
Finisajele din bai trebuie în primul rând să fie rezistente la umezeală, această cameră fiind unul din spațiile cu cel mai mare grad de umiditate. Totodată, având în vedere că baia este asociată cu relaxarea și destinderea, mai ales după o lungă zi de muncă, ea trebuie să surprindă și această atmosferă, pe care o poate dobândi tot prin intermediul materialelor utilizate.
Astfel, așa cum spuneam, alegerea materialelor reprezintă pasul cel mai important pe care trebui să-l faci atunci când vorbim de reamenajarea sau renovarea băii.
Unul dintre materialele care poate să te ajute în acest sens, care are puterea de a crea starea de relaxare, de SPA, este piatra naturală. În plus, aceasta reprezintă o investiție pe termen lung, extrem de profitabilă, căci piatra naturală, fie marmură, granit sau ardezie flexibilă (materiale de care vom vorbi în continuare) pe lângă faptul că este foarte rezistentă și nu se deteriorează în timp, ea sporește și valoarea locuinței unde este folosita.
Tipuri de piatră naturală pe care le poți utiliza în baie
Până de curând cele mai populare tipuri de piatră utilizate în baie erau marmura și travertinul, asta până să fie descoperită și utilizată ardezia flexibilă skin.
Prin ce se diferențiază cele trei tipuri de piatră?
- Marmura
Considerată a fi unul din cele mai luxoase finisaje utilizate atât în baie, cât și în restul locuinței, marmura este o piatră naturală foarte elegantă și mereu de actualitate. În plus, ea este extrem de apreciată pentru versatilitatea sa, marmura putând fi utilizata aproape oriunde în locuință, de la decorarea șemineului, finisarea pardoselii sau accentuarea unei porțiuni dintr-un perete și până în baie, pentru crearea blatului pe care chiuveta este suspendată, de exemplu.
Ținând cont de textura sa destul de fină, marmura este recomandată a fi utilizată în băi unde traficul nu este foarte intens.
- Granitul
Apreciat a fi mai rezistent decât marmura, granitul este tot mai des inserat în decorul locuințelor noastre, și mai precis în băi, mai ales pentru faptul că nu se pătează, nu absoarbe apă și nici nu se decolorează în timp. De asemenea, un alt argument care convinge tot mai mulți beneficiari să aleagă granitul este că acesta se pretează cu ușurință oricărui stil, de la unul elegant, aproape opulent, până la unul rustic și foarte lejer.
- Ardezia flexibilă
Așa cum spuneam, ardezia flexibilă este unul din materiale care, cu toate că nu a fost descoperit de puțin timp, în ultima perioadă a devenit tot mai consacrată și asta în primul rând datorită faptului că este singura piatră naturală pe poate fi aplicată cu ușurință pe orice fel de suprafață, fie ea dreaptă sau cu denivelări.
Astfel, ardezia flexibilă Skin, nu numai că excelează la capitolul aspect și textură, piatra naturală simțindu-se lejer la atingere, dar ea este și foarte rezistentă, ușor și rapid de aplicat, rezistentă la umezeală și pete. Nu în ultimul rând ardezia flexibilă este ideală pentru băile de mici dimensiuni, datorită grosimii sale aproape imperceptibile, de doar 1-2 mm.
Ardezia flexibilă poate fi utilizată atât pentru finisarea pereților din zona dușului, pentru personalizarea căzii de duș sau pentru transformarea unui piese de mobilier pe care dorești să o integrezi în baie (scaunele și comodele sunt tot mai des întâlnite în aceste spații, fiind de altfel și o tendință majoră a anului viitor.)
Ceea ce ar mai fi de spus despre ardezia flexibilă este costul, unul foarte bun, precum și faptul că poți să o aplici de unul singur, fără să mai fie nevoie să apelezi la un specialist.
https://www.piatraonline.ro/ardezie-flexibila-skin