Fabrica de cărămizi Brikston Construction Solutions, fosta Ceramica Iaşi, a raportat pentru 2016 o cifră de afaceri în creștere față de anul precedent, ajungând la 16 milioane de euro, comparativ cu 14,9 milioane de euro. Aproape 80% din totalul vânzărilor înregistrate merg spre sectorul rezindențial.
„Cifra de afaceri în anul 2016 a fost de aproximativ 16 milioane euro, iar profitul a fost în creştere faţă de anul anterior. Din estimările noastre, businessul va funcţiona cel puţin în aceiaşi parametri şi în acest an. Anul trecut piaţa cărămizilor a ajuns la un volum de aproximativ 2,5 milioane de metri cubi, în creştere cu 9% faţă de 2015 şi la o valoare de aproape 90 de milioane de euro“, a declarat, pentru ZF, Iulian Mangalagiu, directorul general Brikston.
Anul trecut, una din priorităţile conducerii fabricii a fost majorarea cu 35% a exporturilor de cărămizi produse la Iaşi, fiind vizate îndeosebi Ucraina şi Republica Moldova pentru extinderea operaţiunilor din străinătate, potrivit datelor publicate anterior de „Ziarul de Iaşi”. „Previziunile pentru 2017 sunt îmbucurătoare. Evoluţia pieţei de construcţii este rezultatul unui mix format din creşterea economică din 2016 – datorată suplimentării locurilor de muncă, ceea ce duce la o putere de consum mai mare – şi a politicilor economice implementate. În 2016, au crescut destul de mult investiţiile particulare în domeniul construcţiilor, în timp ce investiţiile autorităţilor, atât cele locale, cât şi cele centrale, se lasă aşteptate. Planurile companiei prevăd investiţii anuale de până la un milion de euro pentru îmbunătăţirea calităţii produselor, precum şi pentru optimizarea costurilor de fabricaţie, ceea ce poate duce în viitorul apropiat la creşterea numărului de personal angajat în fabrică”, a mai spus Iulian Mangalagiu.