Reabilitarea malului stâng al râului Crișul Repede, în Oradea, va fi gata până anul viitor

Malul stâng al râului Crișul Repede, pe tronsonul dintre Podul Ferdinand și pasarela de la Centrul de Calcul Informatică din Oradea, va fi reabilitat. Conform Adevărul, a fost obţinută autorizaţia de construcţie pentru lucrările ce vor fi efectuate, până în primăvara anului viitor. Se va reabilita şi lărgi promenada de pe malul râului, după care, până în toamna aceluiaşi an, municipalitatea va consolida malul şi va executa restul amenajărilor.

Ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a fost dat, acestea urmând să fie demarate dinspre Centrul de Calcul spre Podul Ferdinand. Proiectul intitulat „Amenajare Râu Crişul Repede – Judeţul Bihor, tronson pod Centru – pasarela Centru de calcul – mal stâng” vine în continuarea amenajărilor şi regularizărilor anterioare efectuate în Oradea pe diferite porţiuni ale Crişului Repede, având în vedere şi faptul că o parte din lucrările existente au suferit degradări şi distrugeri în timp.

Zona va fi în continuarea celei pietonale amenajate în avalul podului Dacia, în zona podului Intelectualilor, iar lucrările vor consta în suprabetonări elevaţie zid existent pe o lungime de 642 metri, grindă din beton, prism din anrocamente, refacerea aleilor pietonale pe coronamentul zidurilor, inclusiv montarea balustradelor noi pe o porţiune de 433 metri, refacerea protecţiei prin înierbare taluze, respectiv realizarea de rampe şi scări pentru asigurarea accesului pietonal la zona de promenadă. Valoarea estimativă a proiectului suportat din bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor este de aproximativ 20 milioane lei, din care 18 milioane este contribuţia ABA Crişuri, proiectantul lucrărilor fiind Sc Aquaproiect SA.

„Reabilitarea şi amenajarea malului Crişului Repede reprezintă o bună practică a colaborării dintre cele două instituţii, deoarece în ultimii ani au derulat mai multe proiecte, iar din punctul de vedere al ABA Crişuri este foarte importantă în primul rând funcţionalitatea acestei lucrări hidrotehnice, aspectul ecologic precum şi aspectul arhitectual şi încadrarea acestei lucrări în peisajul arhitectural al centrului oraşului. Fiind o zonă istorică, vrem să încadrăm această lucrare împreună cu ceea ce se va realiza în perioada următoare în municipiul Oradea, astfel ca lucrările hidrotehnice care vor fi efectuate să se îmbine cu arhitectura oraşului Oradea”, a declarat Dorel Dume, directorul Administraţiei Bazinale Ape Crişuri, citat de Adevărul.

„Până în toamna anului 2018 vom finaliza parcarea de pe Independenţei, vom finaliza platoul deasupra acestei parcări şi vom continua pe sub pod promenada până la podul care se va construi în locul actualului pod pietonal. Dintre aceste lucrări, ceea ce este efectiv amplasat în albia Crişului Repede ţine de ABA Crişuri, ei vor lărgi acest element din beton pentru ca această promenadă să fie mai generoasă, şi tot ceea ce ţine de lucrările de finisaj a ceea ce face ABA Crişuri pe de o parte, restaurarea întregului zid, stâlpi, restaurarea balustradei şi a stâlpilor proiectaţi de fraţii Vago, inclusiv pavarea cu piatră a trotuarului până la carosabil este ceea ce urmează să fie realizat de către Primăria Oradea. Aleea astăzi nefuncţională va fi lărgită prin realizarea unei console peste malul Crişului, probabil cu mici balconaşe, iar în partea stângă, în taluzul amenajat în mod corespunzător, vor fi montate din loc în loc bănci. Administraţia locală lucrează momentan la definitivarea proiectului, iar în primăvara anului viitor vom fi gata cu licitaţia pentru execuţia lucrărilor finalizate, astfel încât în momentul în care ABA Crişuri va finaliza lucrările, noi să putem continua şi să terminăm, aşa cum ne-am propus, până în toamna anului viitor”, a explicat viceprimarul Mircea Mălan. El a adăugat că se doreşte ca acest proiect, din punct de vedere arhitectural, să fie corelat atât cu ceea ce s-a făcut în Piaţa Unirii, cu podul reabilitat, dar şi cu proiectul de reabilitare a pieţei Ferdinand.