Clădirea fostei Bănci Săsești din Brașov intră în reparații

Banca Săsească, cum o numesc istoricii, sau fostul sediu al Bancorex, cum este cunoscută de generaţiile mai noi, situată la intersecţia dintre strada Michael Weiss şi strada Republicii, va intra în reparaţii anul acesta, scrie www.monitorulexpres.ro. Suma necesară lucrărilor urmează să fie asigurată exclusiv de la bugetul local de 2017. Conform sursei citate, reprezentanţii Consiliului Local vor dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, valoarea lucrărilor fiind estimată la 20,58 milioane lei (4,51 milioane de euro). După cum s-a stabilit în proiect, restaurarea clădirii, inclusiv cu amenajarea spaţiilor interioare se va face conform planurilor originale, urmînd a se reface inclusiv fresca de pe faţadă, cu portretul Apolloniei Hirscher.

Clădirea fostului sediu al Bancorex, inclusă în categoria monumentelor istorice de categorie A, a fost în trecut sediul Băncii Naţionale Săseşti, iar în prezent adăposteşte, într-un mic spaţiu, sediul Direcţiei Judeţene de Cultură. Clădirea este într-o stare avansată de degradare, iar anii trecuţi, Municipalitatea a încercat în mai multe rînduri să contracteze unele lucrări de reparaţii pentru faţadă şi acoperiş, însă nu s-au găsit firme interesate de un asemenea contract. Imobilul în care a funcţionat fostul Bancorex a intrat în proprietatea Primăriei Braşov în 2011, iar de atunci, administraţia locală a încercat să găsească mai multe moduri de a face reparaţiile. Potrivit studiului de fezabilitate, întocmit de proiectant SC M2 Studio SRL la solicitarea Primăriei Braşov, imobilul are o arie desfăşurată de 2.481,85 metri pătraţi. Clădirea este situată în zona de rezervaţie de arhitectură şi este inclusă pe lista monumentelor istorice, mai scrie www.monitorulexpres.ro .

Imobilul de la intersecţia străzilor Michael Weiss cu Republicii a fost ridicat între 1905-1906 după proiectele arhitectului Albert Schuler şi a fost ulterior sediul băncii săseşti. Din 1929, pînă la naţionalizarea din 1948, aici a funcţionat sediul Casei Generale de Economii. După al Doilea Război Mondial, clădirea a trecut în patrimoniul statului şi a fost sediul Societăţii Naţionale de Electricitate, iar din 1950 a trecut în administrarea Ministerului Finanţelor. După Revoluţia din 1989, imobilul a fost sediu al Bancorex pînă în 2011, când banca a dispărut.

Pînă în prezent s-au încercat mai multe variante pentru repararea fostei banci săseşti. Clădirea a fost lăsată în paragină după dispariția Bancorex. În anul 2012, faţada a fost acoperită cu o plasă pe care este desenată vechea faţadă. În 2014, acest imobil monument istoric, împreună cu clădirea fostului cinema Astra, au fost concesionate prin licitaţie unor firme private, care îşi asumaseră prin contract reabilitarea lor. În cazul fostei bănci, a fost vorba despre un contract cu o firmă din Bucureşti, care era obligată să investească în reabilitare, valoarea lucrărilor fiind estimată atunci la 4,65 milioane euro. Având în vedere că aceasta este o clădire monument istoric – unul dintre puţinele imobile tip Jugendstil de la 1900, partenerul privat ar fi trebuit să o folosească doar pentru spaţii de birouri şi spaţii comerciale. Dar cum termenele contractului nu au fost respectate, întelegerea a fost reziliată, mai scrie www.monitorulexpres.ro.