Piața de birouri din Capitală a înregistrat o cerere nouă(net take-up)de până la 45.000 mp în cel de-al treilea trimestru al acestui an. Conform datelor companiei de consultanță imobiliară Colliers International, aceasta a provenit în mare măsură din partea companiilor de IT și BPO/SSC, inclusiv a celor nou intrate pe piață: Amazon, GoPro și Systematic.
Volumul tranzacțiilor de închiriere a fost mai mic în al treilea trimestru din 2017, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut. Suprafața totală închiriată– care include, pe lângă închirierile propriu-zise, renegocierile și prelungirile de contracte – a fost de aproximativ 56.000 mp, față de 71.000 mp în 2016, ca urmare a prelungirii fazei de negociere a multor tranzacții mari. Tot în această perioadă, cererea nouă a însumat 45.000 mp, ajungând la un total de 134.000 mp de la începutul anului până acum.
„În cel de-al treilea trimestru, cererea nouă pentru spații de birouri a fost corespunzătoare dinamicii pieței din București, mai ales în condițiile în care aceasta a avut parte de trei mari intrări: Amazon, GoPro și Systematic. Cea mai mare cerere a venit, astfel, din partea companiilor de IT și BPO/SSC(business process outsourcing/shared services center)– 83% – urmate de companii cu profil energetic și industrial (6%) și de firme din sectorul de banking și asigurări (5%)”, a declarat Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International Romania.
„Este important de subliniat că, în pofida încetinirii activității de închiriere de spații de birouri de până acum, cererea este în continuare foarte sănătoasă dacă ținem cont că putem atinge o cerere nouă de 175.000 mp pentru întreg anul 2017”, a încheiat Silviu Pop.
Zona Dimitrie Pompeiu a fost cea mai activă, cu o suprafață totală închiriată de peste 20.000 mp spații de birouri sau 36% din total, în timp ce zona CBD (Central Business District) a înregistrat 25% din totalul tranzacțiilor de închiriere, iar zona Floreasca-Barbu Văcărescu 21%.
În ceea ce privește rata de neocupare, aceasta a scăzut, ca urmare a lipsei livrărilor noi, de la 12% în primul semestru la puțin peste 9% în trimestrul al treilea. Conform raportului Colliers International – Bucharest Office Market Q3 2017– până la finalul acestui an urmează a fi livrat un total de până la 100.000 mp spații de birouri, urmând ca în 2018 noile livrări să însumeze peste 300.000 mp, ceea ce ar putea marca un nou maxim post-criză.