Asociația Pro Infrastructură: În 2018, vor fi terminați maxim 83,6 km. de autostradă

Asociaţia Pro Infrastructură susține că anul acesta vor fi terminați aproximativ 83,6 kilometri de autostradă, din care să fie utilizaţi numai 63 de kilometri. Din cei 83,6 km, 21,15 km sunt gata din 2017. Lotul 3 din autostrada Sebeş-Turda (12,45 km) este finalizat de la 27 noiembrie, însă CNAIR a stabilit data recepţiei pentru 9 ianuarie 2018. Totodată, lotul Gilău-Nădăşelu (8,7 km) a fost terminat la 1 noiembrie şi recepţionat de CNAIR, însă nu poate fi folosit pentru că nu este construit viaductul Gilău, de 0,766 km, care să îl lege de restul Autostrăzii Transilvania (A3). Acest segment ar putea fi deschis în perioada august-septembrie 2018.

La finalul iernii sau cel mai târziu în primăvară s-ar putea deschide lotul 4 din autostrada Sebeş-Turda (16,3 km), unde au apărut alunecări masive, iar CNAIR nu şi-a asumat deschiderea în acest an, chiar dacă aliniamentul autostrăzii ar fi putut fi terminat.

“Între timp, ar trebui modificat şi clarificat cadrul legal, astfel încât acest segment să fie deschis circulaţiei chiar dacă nu este 100% finalizat”, apreciază asociaţia.

Totodată, Pro Infrastructură preconizează că este fezabilă pentru vara lui 2018 circulaţia pe autostrada A3, pe o porţiune de 6,5 km între Centura Bucureşti şi Şoseaua Petricani, dacă va fi asigurată finanţarea.

Cel mai lung tronson care poate fi inaugurat în 2018 este lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (21,141 km).

În 2018 vor fi gata alte două loturi din Autostrada A3 între Câmpia Turzii şi Târgu Mureş, mai precis Ungheni-Ogra (10,1 km) şi Ogra-Iernut (3,6 km), ambele în perioada august-septembrie.
“Însă ele vor fi, cel puţin într-o primă fază, doar muzee, pentru că nu vor putea fi folosite de şoferi fără nodul Iernut, cel care face parte din alt contract (Iernut-Cheţani). Este extrem de dificil, birocratic şi tehnic, ca nodul Iernut să fie construit până la finalul lui 2018”, mai arată asociaţia.

Pro Infrastructură apreciază că, în prima parte a anului 2018, pot fi terminaţi 4,030 km din lotul 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, între nod Margina şi limita cu secţiunea E, însă acest tronson va fi doar un “alt muzeu” pentru că nu poate fi deschis circulaţiei, neavând un nod în est.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat în Parlament, la 14 decembrie, că în 2018 vor fi daţi în folosinţă minim 156,7 kilometri de autostradă.