Compania Tel Drum SA şi-a cerut insolvenţa în instanţă, printr-o cerere depusă în data de 17 ianuarie la Tribunalul Teleorman, conform portalului instanţelor de judecată.
Procedura a fost deschisă la cererea societăţii Tel Drum, chiar dacă societatea înregistrează profit. În 2016, ultimul an în care a raportat rezultate, compania a avut afaceri de 223,5 milioane lei şi un profit net de 2,1 milioane de lei.
Primul termen pentru judecarea cererii companiei de a intra în insolvenţă este în data de 29 ianuarie.
Săptămâna trecută, procurorii DNA au anunţat extinderea urmăririi penale în cazul societăţii Tel Drum, firma fiind cercetată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu. Firma era până acum cercetată pentru obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.
„Luarea măsurilor asigurătorii a pus societatea în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale și plățile”, a declarat avocatul companiei Tel Drum, pentru Profit.ro, confirmând că este cerută insolvență firmei.
Acționarii Tel Drum sunt Petre Pitiș, cu 54%, Dobrescu Liviu Lucian, cu 44% și încă trei persoane, care dețin câte 0,665%: Neda Florea, Panaitov Marilena și Costache Mirela.