Investiție de 10 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial de lux în zona Unirii

Compania 3Z RESIDENCE investește 10 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial de 66 de apartamente în zona ultracentrală Unirii din București, în fostul cartier evreiesc – o zonă astăzi neutilizată la potenţialul ei istoric.

Carmen Sylva Royal Class Apartments este singurul ansamblu rezidențial  exclusivist din București care respectă și păstrează pe deplin istoria elegantă a clădirii anterioare. Complexul îmbină astfel luxul modern și contemporan cu istoria unui edificiu inaugurat  în anul 1906 sub numele de “Elisabetheu”, chiar de regina Elisabeta a României, pseudonim literar Carmen Sylva, de unde şi denumirea proiectului.

Construcția aflată pe strada Prof. Ion Filibiliu, nr. 9, colţ cu strada Romulus, nr. 62, a început în luna august a acestui an și va fi finalizată la sfârşitul anului 2019.

„Sunt încântat că suntem primii dezvoltatori români care au oportunitatea să construiască un astfel de ansamblu, unic îl consider eu, pentru că vorbim despre una dintre cele mai frumoase clădiri arhitecturale din București, printre puţinele care își vor păstra în proporție de 100% fațada istorică. Reconsolidăm şi păstrăm faţadele existente, iar pentru finisarea acestora folosim tehnologii și materiale din perioada construcţiei lor, adică din anii 1900”, declară Alexandru Zamfir, Directorul General al 3Z RESIDENCE, dezvoltatorul proiectului.

Carmen Sylva Royal Class Apartments va avea un total de 66 de locuinţe structurate pe 3 niveluri, cu dotări deosebite şi finisaje de lux și facilități premium plus, pentru un stil de viață remarcabil, așa cum se dorește a fi și comunitatea ansamblului rezidențial. Pe lângă apartamentele situate pe un singur nivel, ansamblul va avea apartamente de tip duplex, cu 2, 3 sau 4 camere şi două penthouse-uri, fiecare cu piscină proprie. Nu vor lipsi spaţiile verzi din curtea interioară şi o piscină cu circuit închis, dedicată viitoarei comunităţi, aflată la ultimul etaj al construcţiei.

Ansamblul este unul cu adevărat special, de aceea suntem foarte recunoscători că ne vom ocupa de vânzările acestuia în mod exclusiv. Și pentru că numărul de apartamente este unul restrâns, ne dorim ca viitoare comunitate să aprecieze în mod real proprietățile Carmen Sylva Royal Class Apartments. Accesul la o întâlnire de prezentare a proiectului se face pe bază de invitație.”, spune Daniel Tudor, CEO & Founder al The Concept Group.

3Z RESIDENCE şi-a asumat responsabilitatea construirii cu asigurarea protecţiei valorilor istorice şi architectural-urbanistice de început de secol XX, aducând istoria în actualitate prin îmbinarea frumoasei arhitecturi cu modernismul epocii actuale, cu respectarea cerinţelor de mediu şi legale actuale.

De procesul de vânzare Carmen Sylva Royal Class Apartments se ocupă firma de consultanţă imobiliară The Concept Group. Proiectul a intrat în portofoliul Heritage Properties, divizia premium a The Concept Real Estate Advisers, fondată în 2011.