ITINERA SPA va construi pasajul Oltenița

Compania ITINERA SPA a fost desemnată astăzi câștigătoarea licitației pentru contractul privind proiectarea și execuția  nodului rutier pe Centura București – DN4 (Oltenita), km 29+500 – km 33+190, cu o valoare a propunerii financiare de 169.508.442,60 lei, fără TVA (echivalentul a 35,5 milioane euro, fără TVA).

Potrivit contractului, durata de realizare a acestui proiect este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Garanția pentru execuția lucrărilor, ofertată de ITINERA SPA, este de 10 ani.

Procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmitera comunicărilor privind rezultatul procedurii, în care pot fi depuse contestații.

În situația în care vor fi înregistrate contestații împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR SA va trebui să aștepte soluționarea acestora.

Nodul rutier Centura București – DN4 (Oltenita) va fi unul denivelat și presupune amenajarea unui sens giratoriu ovoid suspendat, care va fluidiza fluxurile de trafic din zonă, inclusiv traficul feroviar.

Traseul amenajarii nodului rutier se desfășoară între km 29+500 și km 33+190, pe actuala centură a Capitalei.

Pe direcția București, nodul rutier va avea un sector de aproximativ 800 m și pe direcția Oltenița un sector de 650 m, iar ambele sectoare vor încheia în sensuri giratorii.