Transelectrica obține fonduri europene pentru construirea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Gutinaș – Smârdan

Proiectul „Linia Electrică Aeriană 400 kV Gutinaş-Smârdan” a fost selectat de Ministerul Fondurilor Europene, în urma evaluării cererii de finanţare depuse de CNTEE Transelectrica SA, pentru o finanțare europeană nerambursabilă de 31,019 milioane de euro, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul specific 8.1 – Creșterea capacității Sistemului Energetic Național pentru preluarea energiei produse din resurse regenerabile. Valoarea totală a investiției este de 56,8 milioane de euro.  

Obținerea acestei finanțări europene nerambursabile este dovada sustenabilității investițiilor Companiei noastre. Noua linie de înaltă tensiune are un rol esențial în asigurarea siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic în zona de sud-est a țării, precum  și în creșterea calității serviciului de transport al energiei electrice. Această nouă investiție generează o serie de avantaje atât pentru funcționarea rețelelor interne de transport, cât și pentru consolidarea interconexiunii cu rețelele ENTSO-E, ceea ce subliniază poziția strategică pe care România, prin Transelectrica, o are în regiune„,  transmite Directoratul* Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.

Proiectul este cel de-al doilea obiectiv de investiții care primește finanțare europeană nerambursabilă dintre cele șase proiecte de interes comun european (PCIs) derulate de CNTEE Transelectrica SA incluse pe lista a treia a PCIs privind infrastructura energetică europeană, aprobată de Comisia Europeană. Proiectul LEA 400 kV Gutinaș-Smârdan face parte din clusterul „Creșterea capacității România-Bulgaria (Black Sea Corridor)”.

Linia Electrică Aeriană 400 kV Gutinaș-Smârdan va avea o lungime de 140 de kilometri și va străbate 25 de localități din 3 județe (Bacău, Vrancea și Galați). Conform graficului de implementare a proiectului, investiția va fi demarată în acest an, cu termen de punere în funcțiune decembrie 2022.  

În ceea ce privește importanța și beneficiile proiectului, în plan național, LEA 400 kV Gutinaș-Smârdan asigură:

  • întărirea Rețelei Electrice de Transport și creşterea capacităţii de transport a energiei produse în zona Dobrogea către centrele de consum din restul țării;
  • evitarea limitării evacuării energiei electrice produse în centralele eoliene din zona Dobrogea;  
  • creșterea gradului de siguranță în alimentarea consumatorilor din zona Moldovei și eliminarea congestiilor în Rețeaua Electrică de Transport.

În plan regional, realizarea acestei noi linii de înaltă tensiune va contribui la consolidarea integrării pieței regionale și europene de energie prin asigurarea de interconexiuni și linii interne în direcțiile nord-sud și est-vest pentru finalizarea pieței interne și pentru integrarea producției provenite din surse regenerabile, contribuind la dezvoltarea infrastructurii europene de transport al energiei electrice.  

Proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Gutinaș-Smârdan este inclus în Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2018-2027, aprobat de ANRE și avizat de Ministerul Economiei.