Cum arată șantierul Noii Linii Electrice Aeriene 400kV Cernavodă-Stâlpu

Pe șantierul liniei Noii Linii Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă-Stâlpu se lucrează simultan la construirea fundațiilor, asamblarea stâlpilor și la montarea conductorului, în șapte puncte de lucru cu aproximativ 300 de muncitori zilnic, iar peste 90% din materialele folosite sunt de fabricație românească. Investiția este implementată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.

„Dezvoltarea infrastructurii energetice a țării este una dintre prioritățile Guvernului, iar astfel de investiții contribuie fundamental la reintrarea în viteză a economiei românești, după impactul pandemiei. Mă bucur să constat că investițiile în dezvoltarea rețelei electrice de transport angrenează mecanisme economice și sociale, de la locurile de muncă create, materialele de fabricație românească utilizate, până la crearea condițiilor favorabile noilor investitori prin întărirea sistemului energetic și creșterea capacității de integrare a producției de energie din surse regenerabile“, a declarat Tiberiu Horațiu Gorun, Secretarul General al Guvernului, cu prilejul vizitei pe șantierul LEA 400 kV Cernavodă-Stâlpu.

„Investițiile derulate de Transelectrica au o importanță deosebită, reprezentând fundamentul dezvoltării economiei României. Faptul că se construiește o linie electrică aeriană de înaltă tensiune într-un ritm atât de alert și folosind resurse financiare nerambursabile din fonduri europene este un semnal pozitiv. Avem convingerea că prin astfel de proiecte, rețeaua electrică de transport a României se va dezvolta în următorii ani și ne vom putea alinia cu succes dezideratelor europene, mai ales în ceea ce privește Pactul Verde European (Green Deal)”, a declarat Mircea Abrudean, Secretarul General Adjunct al Guvernului.

Obiectivul de infrastructură Linia Electrică Aeriană 400 kV Cernavodă-Stâlpu este un proiect de interes comun la nivel european, care beneficiază de cofinanțare nerambursabilă de 27 de milioane de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – Connecting Europe Facility (CEF). Proiectul face parte din Coridorul Nord-Sud de interconexiuni de energie electrică din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est (North-South Interconnection East Electricity) și are rolul de a consolida secțiunea transversală între coasta de vest a Mării Negre și restul sistemului european, contribuind totodată la întărirea rețelei de transport al energiei electrice din România, la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea energiei eoliene produse în zona Dobrogea.