CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea unui sector din Centura București

Decizia a fost luată după ce reprezentanții CNAIR au constatat că Asocierea S.C. DELTA A.C.M. 93 S.R.L. & AZVIRT LLC & S.C. MAXIDESIGN S.R.L a abandonat practic șantierul deschis încă din mai 2013.

După mai multe întârzieri imputabile Antreprenorului, progresul fizic în șantier a ajuns la 86,5 % în luna noiembrie a anului trecut, însă de atunci acesta nu a mai derulat nici o activitate.

În plus s-a observant că lucrările efectuate în anii anteriori au început să se degradeze.

CNAIR S.A. i-a transmis Antreprenorului nu mai puțin de 5 notificări, prin care a cerut acestuia să finalizeze lucrarile restante.

Pentru a urgenta finalizarea proiectului, CNAIR s-a ocupat inclusiv de întocmirea documentațiilor necesare exproprierii suprafețelor de teren afectate de lucrări, deși această obligație revenea Antreprenorului, conform contractului.

După finalizarea procedurilor de reziliere, se va decide modalitatea de continuare a lucrărilor restante.

Ca urmare a rezilierii contractului, Antreprenorului (Asocierea S.C. DELTA A.C.M. 93 S.R.L. & AZVIRT LLC & S.C. MAXIDESIGN S.R.L) i se vor percepe penalitati de intarziere, i se va reține garanția de bună execuție, în cuantum de 10% din valoarea contractului și i se va emite un certificat negativ, care nu îi va mai permite să mai participe la licitații publice în România sau în alt Stat Membru al Uniunii Europene, timp de 3 ani.

Contractul pentru construcția Sectorului Centurii București, cuprins între A1 și DN 7, în valoare de aproximativ 106.6 lei, fără TVA, a fost semnat în luna noiembrie 2011, între CNAIR S.A și Asocierea S.C. DELTA A.C.M. 93 S.R.L. & AZVIRT LLC & S.C. MAXIDESIGN S.R.L, iar lucrările ar fi trebuit să fie fianlizate  încă din august 2014.

Proiectul cofinanțat din fonduri europene nerambursabile care are o lungime totală de 8,750 km, presupune configurarea la 4 benzi a acestui sector de drum național, reabilitarea a 2 poduri și pasaje și construcția a 4 poduri și pasaje noi