Lucrări de reparații ale infrastructurii pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București

Compania Națională Aeroporturi București anunță finalizarea lucrărilor de reparații la calea de rulare Golf. Astfel, pe o suprafață de 6000 mp, a fost înlocuit stratul asfaltic subțire degradat cu un nou strat, de mixtură asfaltică turnată la cald.

În cursul acestui an, vor mai fi efectuate atât lucrări de reasfaltare la zonele marginale și zonele de touch-down ale pistei de decolare aterizare nr. 1 (08R-26L), cât și în două dintre intersecțiile celor mai circulate căi de rulare, repectiv Charlie-Golf-November-Bravo și Papa-Whiskey-Oscar. Totodată, se vor efectua lucrări de înlocuire a dalelor de beton de ciment degradate la Platforma 1 a aeroportului.

Finalizarea acestor lucrări de reparații va conduce la creșterea capacității de operare pe suprafața de mișcare a aeroportului și, totodată, la creșterea siguranței în operare.

În același timp, finalizarea lucrărilor va permite demararea lucrărilor de modernizare a pistei de decolare-aterizare nr. 2 (08L-26R) a aeroportului, precum și reparații la calea de rulare Delta.

Toate lucrările vor fi derulate astfel încât impactul asupra traficului de aeronave pe aeroport să fie minim.