Jumătate din spațiile de birouri tranzacționate în 2019 au, în medie, suprafețe de cel mult 1.000 mp

Aproximativ 50% din totalul spațiilor de birouri tranzacționate în primele 9 luni au fost proiecte cu suprafețe cuprinse între 300 – 1.000 mp, arată datele agenției de consultanță imobiliară 24REAL, specializată în servicii de închirieri pentru suprafețe de până în 1.000 mp.

 

În primele 9 luni ale anului s-au tranzacționat peste 300.000 mp, iar până la finalul lui 2019 se estimează că volumul de tranzacții pe piața de birouri va depăși 400.000 mp.

 

„Toate solicitările pentru spații de birouri sunt cereri pentru afaceri în dezvoltare, iar companiile caută suprafețe mai mari în special datorită extinderii echipelor. Vorbim atât despre start-up-uri, cât și despre companii străine care intră pe plan local și încep activitatea cu un birou în București. Chiriașii de dimensiune medie caută clădiri de clasă superioară ușor accesibile, dar și flexibilitate în ceea ce privește modificarea suprafețelor închiriate în intervalul perioadei medii de închiriere, de 3-4 ani. Întrucât apar modificări importante ale business-ului de la un an la altul, acestea se uită cu atenție la posibilitățile viitoare de extindere în clădirile în care se mută. O altă caracteristică a pieței proiectelor de sub 500 mp este reprezentată de locația birourilor, clienții căutând spații de lucru în zone cât mai centrale și apropriate de principalele mijloace de transport în comun”, a declarat Constantin Căpraru, managing partner 24REAL.

 

 

Companiile mici și mijlocii își mută birourile o dată la doi ani și jumătate

 

Nevoia unui spațiu de lucru mai mare, optimizarea locației, o imagine mai bună a companiei prin poziționare și accesibilitate, precum și dotări mai noi pentru angajați sunt principalele motive pentru care companiile mici și mijlocii apelează la relocarea birourilor.

 

„IMM-urile sunt nevoite să își reloce spațiul pentru birouri, în medie, o dată la circa doi ani și jumătate. Există o recurență a mutărilor deoarece apar tot timpul nevoi lucrative, reprezentate fie prin necesitatea unui spațiu mai generos, mai modern sau cu o locație centrală ori aflată în proximitatea unor puncte de interes, cum ar fi accesul la metrou sau o parcare subterană cu mai multe locuri. Pentru un IMM, spațiul de lucru este al doilea ca importanță după angajați, iar costul de închiriere este unul foarte important, acesta, în medie, putând ajunge până la 10-12% din cifra de afaceri, iar importanța sa și a modului în care este desfășurată activitatea îl face mai atractiv pentru angajați și pentru retenția acestora, resursa umană fiind cel mai important factor în ecuația unui business”, a adăugat Constantin Căpraru.

 

Un alt element cheie de care țin cont tot mai mulți chiriași este legat de noile livrări de birouri clasă superioară din ultimii ani, de calitatea construcției și a dotărilor de ultimă generație.

 

„Ne așteptăm ca de anul viitor să se pună o presiune suplimentară în procesul de negociere pe clădirile mai vechi, astfel încât clienții vor avea tendința de a-și reloca activitatea în clădirile noi, cu prețuri similare sau să negocieze mai mult chiriile în clădirile în care se află. Totodată, avantajele noilor clădiri vor crea așteptări mai mari din partea clienților, care vor dori să beneficieze, în aceeași plajă de costuri, de dotări de ultimă generație ale spațiului de lucru”, a precizat Constantin Căpraru.