Exonia a investit 3 milioane de euro într-o fabrică nouă la Iași

Compania Exonia a investit trei milioane de euro în construcția unei fabrici pentru procesarea ambalajelor din hârtie reciclată la Iași, scrie News.ro. Unitatea va funcționa pe Calea Chișinăului din municipiu și va avea în prima fază 28 de angajați, urmând să ajungă apoi la 40 de salariați.

Tiberiu Stoian, managerul general Exonia, a declarat pentru News.ro că lucrează la acest proiect de un an şi jumătate, el dezvăluind că noua fabrică va produce 350 de tone de ambalaje pe lună.

Practic, la fiecare două zile, un TIR cu marfă va ieşi pe poarta unităţii.

„40 la sută din investiţie este asigurată din fonduri europene, iar restul, aproape două milioane de euro le asigurăm noi. În noua fabrică se va lucra în două schimburi şi vor fi echipamente moderne. Vom realiza ambalaje solicitate masiv pe piaţă, din hârtie reciclată, adică alternativa la sacoşele din plastic. Ne propunem să mergem şi la târgurile din străinătate pentru a ne promova la export”, a spus Stoian.