A crescut numărul de locuințe finalizate în județul Cluj

În cursul anului 2019, în judeţul Cluj s-au finalizat 8.019 locuinţe, cu 425 mai multe locuinţe faţă de anul 2018,. În mediul urban au fost finalizate 4.305 locuinţe, iar în cel rural 3.714 locuinţe, scrie Ziua de Cluj.

 

În Cluj preţul mediu pe metru pătrat al apartamentelor de vânzare a ajuns la o medie de 1.780 de euro. Valoarea actuală este cu 13,3% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.571 de euro pe metru pătrat. Majorări de preţ au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele vechi s-au apreciat cu 2,7% (de la 1.736 la 1.783 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 3,5% (de la 1.719 la 1.779 de euro pe metru pătrat).