Dezvoltatorul Nusco Imobiliara a ajuns deja la etajul 1 al primului bloc dintr-un proiect de opt blocuri, pe Şoseaua Pipera, aproape de clădirea cu permise auto (DRPCIV) şi de mall-ul Promenada. Proiectantul este firma Adest Arhitecture iar antreprenor general Pedro Company Constructexim.
Ansamblul se numeşte Nusco City şi va avea în prima fază 4 blocuri P+7 cu un total de 310 apartamente, în urma unei investiții de 35 milioane de euro. Faza a doua va fi similară, astfel că investiția totală va fi de circa 70 milioane de euro.
Marele dezvoltator are în plan mai multe investiții în Capitală şi zonele vecine, despre care vom vorbi mai jos.
Revenind la Nusco City, complexul este dezvoltat pe o suprafață de 2,5 ha care va include şi o zonă verde de 5.000 mp, chiar în mijlocul său.
“Pandemia actuală ne-a îndemnat să regândim facilitatiile proiectului și să sporim gradul de siguranță și confort al viitorilor locatari, incluzând spații verzi mari și aerisite”, a declarat Vincenzo Aquino, COO Nusco. Astfel, pe lângă zona verde de 5.000 mp din mijloc, apartamentele au terase de 10 mp utili, cu lățime de 2,5 m.
Investiția se va dezvolta pe un teren de 23 de hectare, aflat încă de la începutul anilor ’90 în proprietatea investitorului, de când a cumpărat în zonă terenul fostului Combinat de Industrializare a Lemnului Pipera.
Pe o parte mică din acest teren (cam 2,2 ha) funcționează de ani buni fabrica Pinum (tot din grup), care produce, printre altele, uşi şi ferestre foarte apreciate atât în ansamblurile premium din România cât şi în străinătate. Uşile făcute la această fabrică au ajuns chiar până la apartamente din Brooklyn (New York).
Italienii vor însă mai mult. Astfel că această fabrică este în proces de modernizare şi de mutare pe un alt teren care ar urma să fie cumpărat tot în nordul Capitalei de către italienii de la Nusco.
Pe de altă parte, mutarea fabricii va elibera teren în plus pentru noi dezvoltări. Cei de la Nusco nu exclud ca după proiectul rezidențial să înceapă să dezvolte în zonă clădiri de birouri.
Răspunzând unei întrebări Constructiv, Michele Nusco (foto mai sus) a declarat: “Mai avem terenuri, de exemplu în zona Tunari, unde ne dorim să construim un complex de vile”.
În Bucureşti, Nusco a mai construit circa 50.000 mp de birouri clasa A și B și de retail. Pe piața rezidențială este prezent cu proiectul CITTA (foto mai sus) în cartierul Pantelimon, situat în apropierea Pieței Delfinului. Acesta e situat aproape de Arena Națională şi Mega Mall si care include 465 apartamente.
Tot pe rezidential, italienii au in portofoliu şi cu proiectul PREMIO, un complex exclusivist de apartamente din centrul oraşului.