Suma investită acoperă toate echipamentele logistice și de transport necesare. În noul depozit va lucra o echipă de 6 angajaţi, toți fiind localnici din Iași.
”Până acum, rețeaua noastră nu a inclus și zona Moldovei, care a fost mult timp neacoperită. Am „tatonat terenul” cu livrări din depozitul central din Mureș, însă întreg procesul era îngreunat din cauza infrastructurii defectuoase. În plus, nivelul calitativ din această zonă a crescut, regiunea are deja mult potențial, iar produsele comercializate de noi se potrivesc foarte bine. Așadar, am considerat că este un moment oportun pentru a deschide acest nou punct de lucru. A venit ca un pas firesc în dezvoltarea noastră”, declară Enikő Peter, Managing Director, Uniprest Instal.
Evenimentul de inaugurare nu a putut fi făcut la fața locului, având în vedere noile condiţii impuse de epidemia de coronavirus.
