CNAIR a deschis ofertele pentru procedura de achiziție publică ce are ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.
Până la termenul limită, au depus oferte următorii agenți economici:
- Asocierea CONSTRUCTII ERBASU S.A. – VÁHOSTAV – SK A.S.
- Asocierea LUCONSA BM – AUTOPRIMA SERV S.R.L
- SC MARISTAR COM SRL
- Asocierea FREYROM S.A. – PROCONS GROUP S.R.L. – Metabet CF S.A.
Podul de la Cernavodă, în lungime de 1,6 km este o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care la acest pod nu s-au mai făcut niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.
Proiectul de reabilitare a podului va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de 81.027.397,83 lei.
Perioada de execuție a lucrărilor este de 24 luni, iar perioada de garanție de minim 36 luni.
Concomitent cu această procedură de achiziție, CNAIR. a demarat și procedura de achiziție publică ce are ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”, cu o valoare estimata de 96.791.664,03 lei. Termenul de deschidere a ofertelor pentru acest obiectiv este 06.01.2021.