CNI demarează lucrările pentru căminul studențesc de la Universitatea Transilvania din Brașov

Compania Națională de Investiții (CNI), prin Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice și Administrației, a semnat ieri contractul pentru construirea unuia dintre cele mai moderne cămine studențești din România, de care va beneficia Universitatea Transilvania Brașov, obiectiv inclus în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social.

 

Proiectul are o valoare de peste 31 de milioane de lei și reprezintă una dintre cele mai importante investiții dedicate modernizării și îmbunătățirii condițiilor de învățământ pentru studenți, contribuind la diminuarea deficitului actual al spațiilor de cazare.

 

Construcția căminului va fi realizată în 22 de luni, dintre care primele două vor fi dedicate activității de proiectare. Căminul va avea 103 camere duble și va cuprinde și două locuri dedicate persoanelor cu dizabilități. Fiecare cameră va fi dotata cu grup sanitar propriu, mobilier (paturi, birouri, dulap, frigider și etajere) și balcon pe toată lățimea camerei de cazare. Clădirea nouă va fi prevazută și cu spații comune, precum săli de lectură, spălătorie/uscătorie, sală de mese sau chicinetă.

 

Cu o suprafață desfășurată de 5.598 mp și un regim de înălțime 2S+P+4E+5Eretras+6Eretras, clădirea va fi prevazută și cu parcare subterană, cu o capacitate de 34 de locuri, din care 3 destinate persoanelor cu dizabilități, precum și adăpost ALA (apărare locală antiaeriană).

 

Universitatea Transilvania din Brașov cuprinde, în prezent, 18 facultăți din diferite domenii și desfășoară activități educaționale pentru aproximativ 19.000 de studenți, media anuală a solicitărilor de cazare care nu pot fi onorate din lipsă de spații de cazare fiind de cel puțin 1.000 de studenți.