Elis Pavaje aniversează anul acesta 30 de ani de la înființare, fiind cea mai longevivă și în același timp, cea mai mare companie de producție din domeniul prefabricatelor din beton, din România.
„Suntem foarte mândri că în cele trei decenii am reușit să păstram valorile cu care am pornit la drum: respectul pentru clienți, angajați și comunitate și atenția pentru menținerea calității. În 1991 eram la început de drum, acum încă nu suntem nici la jumătate, mai avem multe de dezvoltat, perfecționat, inovat. Avem încredere în ceea ce am construit împreună și ne dorim ca ambiția si determinarea celor care lucrează în această companie sa rămână un reper și în viitor” a menționat Emil Gota, directorul general al companiei.
Povestea Elis Pavaje începe in 1991 ca o mică afacere de familie ce folosea un utilaj artizanal realizat de către domnul Elisiu Goța pentru producția de pavele. Astăzi, Elis Pavaje reprezintă o echipă formată din peste 550 de angajați ale căror eforturi asigură o producție de peste 16.000 mp de pavele pe zi în patru unități de producție și care au avut ca rezultat o cifră de afaceri de 287,3 milioane lei în 2020.
Elis Pavaje a investit pe parcursul anilor în tehnologie, în produse, în materiale informative pentru a facilita pătrunderea produselor pe piață, a urmărit tendințe și a căutat să răspundă nevoilor clienților, devenind un brand apreciat pe piața prefabricatelor din beton. În tot acest timp, cea mai importantă valoare a fost și este în continuare, dezvoltarea și motivarea angajaților, ca dovadă faptul că 52 dintre angajați au rămas fideli companiei de peste 15 de ani.
30 de ani sau 21 de milioane de metri pătrați cu pavele și 20 milioane de metri liniari de borduri
„În cei 30 de ani am căutat să oferim o soluție viabilă pentru amenajările exterioare și credem că am reușit, până în acest an având peste 150.000 de lucrări realizate cu 21 de milioane de metri pătrați cu pavele Elis Pavaje și peste 20 milioane de metri liniari de borduri. De asemenea, în timp ne-am dezvoltat expertiza, trecând de la producția de prefabricate din beton la producția de piatră cubică și de la montajul pavelelor și bordurilor la lucrări de antrepriză generală în amenajări exterioare.” a precizat Vasile Goța, directorul executiv Elis Pavaje.
30 de momente importante din evoluția companiei:
- Ideea care a stat la baza întemeierii firmei a apărut în Germania, în 1990, când la invitația prietenilor, soții Elisiu si Sâmza Goța s-au dus să vadă cum şi ce se lucrează în „lumea liberă”. De acolo s-au întors cu o bucată de pavea care avea sa însemne viitorul familiei Goța și apoi, al companiei ELIS PAVAJE
- Afacerea a fost demarată de către soții Goța Elisiu și Sâmza, care au pornit cu o producție de doar 6 mp/zi, realizată pe un utilaj artizanal, conceput de domnul Goța.
- S-a obținut primul contract important, sediu BCR Deva, de 1300 mp. Lucrarea respectivă este și azi în stare foarte bună, motiv pentru care pavelele nu au fost înlocuite nici până acum.
- Dacă la început angajații firmei erau chiar membrii familiei Goța, începând din acest an s-au făcut angajări, Dan Ioan fiind cel mai vechi angajat (prezent și astăzi în firmă)
- A fost achiziționată prima mașină modernă de producere a pavelelor și bordurilor, din Italia, cu o capacitate de 50 mp / schimb.
- Prima hală de producție (Petrești Alba) de 1300 mp. Compania a achiziționat un utilaj pentru producerea pavelelor și bordurilor din Italia, dublându-și astfel capacitatea de producție.
- S-au realizat din nou investiții semnificative: o stație betoane din Italia (credite din surse BERD) și o nouă mașină pentru producția pavelelor și bordurilor din Germania, ce a permis o nouă dublare a volumelor, cât și o creștere a calității acestora.
- S-a achiziționat încă un utilaj pentru producția pavelelor si bordurilor, din Germania. De asemenea, sunt achiziționate din Ungaria 10 modele noi de matrițe de pavele, crescând astfel varietatea produselor oferite clienților.
- A fost înregistrată la OSIM marca ELIS PAVAJE care, cu excepția unor mici stilizări, a rămas în timp, neschimbată și a devenit un brand ușor recognoscibil în piață.
- A fost demarat un proiect de mare anvergură, prin care s-a achiziționat o linie tehnologică de produs pavele având încorporată o tehnologie de ultimă oră, cu o producție automatizată pentru producerea pavelelor și bordurilor (1000 mp/schimb).
- S-a trecut la distribuție națională după ce a fost înființață rețeaua de distribuție formată dintr-un director de vânzări și 6 reprezentanți vânzări regionali
- S-a achiziționat prima stație de beton marfă pentru construcții, la Petrești
- A fost demarată construcția unei noi fabrici de producere a pavelelor în Stoenești, jud. Prahova. Fabrica a început să producă din vara anului 2008 cu capacitate de 4500 mp de pavele pe zi.
- S-a investit într-o amplă campanie de imagine, în urma căreia numele Elis a devenit binecunoscut. A fost dezvoltată identitatea vizuală care este și astăzi apreciată și recunoscută.
- Domnul Elisiu Goța predă ștafeta conducerii companiei celor 2 fii ai săi: Emil si Vasile. Emil Goța preia funcția de director general, iar Vasile Goța devine director executiv.
- 2009. Elis Pavaje devine primul producător de blocheți din Romania, în urma unei investiții de 200.000 euro și achiziționării licenței de producție de la Keystone, SUA
- Pentru angajații care veneau la fabrică din zonele limitrofe localității Petrești, s-au achiziționat 140 biciclete. Unele au fost bine păstrate și se mai folosesc și azi.
- A avut loc o acțiune de amploare de împădurire a 12.000mp,în parcul Arini, împreună cu membrii Tășuleasa Social și elevi ai Liceului Lucian Blaga din Sebeș. Parcul Arini a fost selectat pentru acțiunea de reîmpădurire deoarece după defrișarea zonei nu a fost gândită o acțiune de reîmpădurire, ceea ce ar fi avut un impact negativ asupra comunității. Parcul este foarte important pentru localnici, fiind singurul spațiu verde cu o suprafață mare din zonă.
- Se investește într-un utilaj pentru producția elementelor de canalizare din beton.
- A fost demarată în localitatea Secuienii Noi, jud. Neamț construcția unei noi fabrici cu o linie automatizată de producție cu capacitate de 5000 mp de pavele pe zi și linie de producție pentru elemente pentru camine și tuburi din beton.
- Compania își diversifică serviciile, preluând lucrări integrale de infrastructură, de la terasamente și canalizare până la asfaltare, prin departamentul propriu de execuție și montaj.
- Deschiderea celui mai mare showroom de pavele și produse din beton vibropresat, aproximativ 3000 mp, la sediul din Stoenești, jud. Prahova.
- Se achiziționează o stație de asfalt la Oarda, în jud Alba
- Se finalizează achiziția fabricii de prefabricate de beton din Vințu de Jos, de la Fruhwald AG.
- Se achiziționează o linie de producție de la compania Prefabricate Vest, ce se instalează pe platforma fabricii de la Vințu de Jos
- Se achiziționează o secție de producție de piatră cubică, de la Almasu Mare, care livrează repere (piatra cubică și borduri) cu fețe splitate și antichizate, pe mai multe dimensiuni.
- Se redeschide fabrica Vințu de Jos după finalizarea procesului de retehnologizare, refacerea platformelor de producție și a halelor de depozitare.
- Elis Pavaje își extinde oferta cu o nouă categorie de produse: Plăcile ceramice de exterior, Meissen SOLID (produse ale grupului Cersanit), pentru care este unic distribuitor în România.
- Pe parcursul anilor, compania își menține poziția de lider pe piața prefabricatelor din beton vibropresat, ajungând la finalul anului 2020 la cea mai mare cotă de piață, de peste 25% (conform studiului realizat pe piața prefabricatelor din beton, Neomar Consulting 2021)
- Investim în campania „Pășește cu încredere în școală”, ce vizează reamenajarea unui număr anual de minim 5 curți de școli din mediul rural. Până în acest moment au fost amenajate două curți de școli din județul Argeș.
„Campania „De 30 de ani vă inspirăm în amenajări” va continua cu evenimente atât pentru clienți cât și pentru angajații noștri, pentru a sărbători împreună! Ne propunem ca și în următorii 30 de ani să păstrăm același nivel de implicare, să implementăm noi inovații în beneficiul clienților noștri și să asigurăm servicii de un înalt profesionalism” a mai declarat Emil Goța.
Despre Elis Pavaje
Înfiinţată în 1991, în Petreşti, judeţul Alba, compania oferă în prezent un sistem complet de produse şi servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la producţie prefabricate din beton vibropresat, consultanţa și proiectare, până la transport, montaj și întreţinere pavaj. Elis Pavaje are în prezent patru unităţi de producţie, cu o capacitate de productie de cca 20.000 mp pavaj/zi. Produsele Elis sunt disponibile în reţelele de bricolaj, într-o reţea vastă de distribuitori, precum şi în showroom-urile proprii din Petreşti (Alba), Stoeneşti (Prahova), Secuienii Noi (Neamt), Vintu de Jos (Alba). Pentru detalii, consultaţi www.elis.ro
Pentru mai multe informaţii: marketing@elis.ro , telefon 0744381918