Colliers a certificat cu standardele LEED, BREEAM și WELL aproape 3 milioane de metri pătrați de spații imobiliare

Colliers, singura companie de consultanță imobiliară cu echipă dedicată de specialiști LEED, BREEAM și WELL, a oferit consultanță în vederea certificării conform tuturor acestor standarde pentru mai mult de 100 de proiecte, care totalizează aproximativ 3 milioane de metri pătrați, în decursul celor 10 ani de activitate în segmentul de Green and Healthy Buildings Certifications. Dintre acestea, 67 de proiecte coordonate au fost finalizate, iar alte 40 de proiecte sunt în curs de certificare. Pandemia de Covid-19 a evidențiat rolul critic al clădirilor în protejarea sănătății, siguranței și stării de bine a oamenilor, astfel că doar anul acesta 24 de proiecte au obținut diferite certificări, în urma consultanței oferite de echipa Colliers.

În contextul unui an 2020 atipic, când mediul de lucru, sustenabilitatea, economia de energie și digitalizarea au devenit o necesitate în sistemul de lucru hibrid accelerat de pandemie, proprietarii de clădiri și chiriașii văd acum tot mai stringentă și nevoia de a îndeplini standarde ridicate de sănătate și siguranță în spațiile pe care le administrează și au în plan reducerea riscurilor de răspândire a bolilor infecțioase prin adoptarea de soluții care să fie implementate imediat și care să faciliteze crearea unui mediu de lucru sigur pentru sănătate.

„Proprietarii clădirilor certificate verde pot oferi chiriașilor un spațiu cu costuri operaționale reduse cu 10-30%, un mediu de lucru mult mai sănătos, care generează o productivitate crescută a angajaților, dar și o compatibilitate cu obiectivele de CSR ale companiilor. În ceea ce privește beneficiile serviciilor de acest tip, ele pot varia în funcție de tipul de client pentru care oferim serviciile – dezvoltator imobiliar, antreprenor, chiriaș, dar toate avantajele converg către amplasamentul proiectului, facilitățile disponibile pentru angajați/chiriași (de la parcări și dușuri cu vestiare și până la stații de încărcare electrice), măsuri de eficiență energetică, materiale sustenabile folosite în cadrul construcției, o atenție sporită asupra calității aerului din interiorul spațiului, conform normativelor internaționale, dar și asupra politicilor sustenabile de operare, adică folosirea unor produse/echipamente nepoluante pentru întreținerea clădirii. Colliers oferă consiliere în vederea obţinerii certificatelor LEED, BREEAM, WELL Building & WELL Health-Safety Rating, atât pentru clădirile existente, cu scopul de a îmbunătăţi performanţa şi sustenabilitatea acestora, cât şi pentru proiectele noi”, explică Oana Stamatin, Director Green and Healthy Buildings Certifications la Colliers.

De altfel, piața imobiliară din România, care a evoluat foarte mult în ultimii ani, urmează tendința clădirilor „verzi” din toată Europa. Cu o echipa formată din consultanți seniori, cu experiență vastă în certificări și cu acreditări LEED, BREEAM și WELL atât pentru clădirile în construcție, operare, amenajări interioare sau cartiere/comunități, doar anul acesta au fost finalizare 24 procese de certificare. Dintre cele 67 de proiecte coordonate de Colliers în total în ultimii 10 ani și deja certificate din perspectiva sănătății, siguranței și sustenabilității, nivelurile de certificări obținute sunt de tipul LEED BD+C: Core and Shell (13 proiecte), LEED BD+C: New Construction (2 proiecte), LEED Operations and Maintenance (21 de proiecte), LEED Neighborhood Development (2 proiecte), LEED ID+C: Retail: 1, BREEAM In-Use (13), iar cu WELL Health-Safety, cel mai nou standard de evaluare al International WELL Building Institute pentru limitarea riscurilor de sănătate, au fost certificate deja 15 proiecte.