Hercesa România anunță începerea lucrărilor de construcție la a doua clădire a proiectului Stellaris Residencias, dezvoltat lângă stadionul Steaua din București și demararea vânzărilor celor 125 de apartamente din această etapă pe 26 aprilie 2024.
„Am început lucrările de construcție la cea de-a doua clădire din Stellaris Residencias cu două luni mai devreme decât era programat inițial, ca urmare a succesului înregistrat cu prima clădire, care în prezent este vândută în proporție de 80%, aproape 90% dintre cumpărători fiind utilizatori finali”, a declarat Romeo Ghica, manager de operațiuni în cadrul Hercesa Romania. „Cea mai mare parte a cererii este în continuare reprezentată de apartamentele cu două camere, singurele din mixul nostru care se încadrează în plafonul de TVA de 9%. În cazul primei clădiri a Stellaris Residencias, apartamentele cu două camere au fost alese în proporție de 60% de către utilizatorii finali, în timp ce 40% au fost achiziționate ca investiție. În ceea ce privește rezultatele vânzărilor pe care le-am înregistrat până în prezent, unul dintre factorii de succes este progresul excelent al lucrărilor la infrastructura rutieră și de transport public din zonă, un exemplu de parteneriat de succes între mediul privat și autoritățile locale”, a adăugat Romeo Ghica.
Amplasate într-o zonă cu acces facil la mijloacele de transport în comun (tramvaiul 41, metrou Parc Drumul Taberei), la parcuri, la unități de învățământ și centre comerciale, clădirile rezidențiale din Stellaris Residencias vor beneficia de facilități precum câte 3.000 de metri pătrați de spații verzi fiecare, terenuri de baschet, zone de relaxare și locuri de joacă pentru copii, toate acestea destinate exclusiv rezidenților. În plus, proiectul include construirea de infrastructură rutieră și educațională: 2,7 kilometri de străzi, o grădiniță și o școală cu clasele I-VIII.
Stellaris Residencias este al doilea proiect rezidențial de anvergură dezvoltat de Hercesa România în București după Vivenda Residencias și va cuprinde un total de 4.500 de apartamente. Prima fază a Stellaris Residencias presupune o investiție de 59 de milioane de euro, va fi construită în patru etape și va cuprinde 482 de apartamente. Prima clădire rezidențială din Stellaris Residencias, cu un total de 129 de apartamente, are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2024 Lucrările au fost demarate în iulie 2023 și în prezent lucrările se află la faza de structură a ultimului etaj, finisaje și instalații, cu un progres general de 70% din total, conform graficului. Lucrările la a doua clădire, care are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2025, sunt în prezent la faza de săpătură pentru fundații.