Strabag România a fost selectată de PPF Real Estate pentru a construi noua clădire de birouri The Arc, amplasată strategic în sectorul 6 al Capitalei, în apropierea stației de metrou Basarab. Proiectul, inițial anunțat în 2022, are o valoare estimată la 60 de milioane de euro și urmează să fie finalizat în 2026.
Clădirea de birouri clasa A va avea zece etaje și va oferi 30.000 de metri pătrați de spații premium, adaptate cerințelor actuale ale pieței imobiliare. Aceasta va include facilități moderne, cum ar fi o parcare subterană pentru peste 300 de vehicule, stații de încărcare pentru mașini electrice, spații dedicate bicicliștilor și o grădină de recreere pentru angajați.
„Suntem onorați să lucrăm cu PPF Real Estate pentru a aduce această viziune la viață. Vom utiliza procese avansate de Building Information Modeling (BIM) pe tot parcursul proiectului, pentru a asigura cea mai mare eficiență și precizie”, a declarat Johann Poelzl, Civil Engineering Technical Director la Strabag România.
Strabag România, parte a grupului austriac Strabag SE, cu peste 86.000 de angajați la nivel global și un volum anual de producție de aproximativ 19 miliarde de euro, își consolidează astfel prezența pe piața de construcții din România. În 2023, Strabag România a raportat o creștere impresionantă de 65% a volumului de producție, atingând 519,26 milioane de euro, comparativ cu 315,46 milioane de euro în 2022. De asemenea, numărul angajaților a crescut cu 10%, ajungând la 1.942 de persoane.
PPF Real Estate, care deține în România clădirile de birouri Metropolis Center și Crystal Tower, își extinde astfel portofoliul imobiliar în București. Grupul are, de asemenea, interese în alte domenii, inclusiv media, fiind acționarul principal al postului de televiziune Pro TV.
În contextul unei scăderi generale a volumului de proiecte de birouri în București, The Arc reprezintă una dintre puținele investiții majore din acest sector. Pentru 2024, singura livrare majoră de birouri estimată în Capitală este proiectul AFI Loft, un spațiu boutique de 16.000 mp, amplasat deasupra centrului comercial AFI Cotroceni.