One United Properties contractează un credit pentru dezvoltarea One Technology District

One United Properties anunță contractarea unui credit pentru dezvoltarea One Technology District, cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei dezvoltat în prezent pentru Infineon Technologies.

Obiectivul creditului accesat este de a finanța construcția clădirii One Technology District, pe care One United Properties o dezvoltă la cheie pentru a acoperi nevoile Infineon Technologies pentru o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026. Creditul include un împrumut ce va fi folosit pentru construcția dezvoltării, în valoare de 28,5 milioane de euro care, odată cu finalizarea clădirii, va fi majorat si transformat într-un împrumut pentru investiții în valoare de 37,5 milioane de euro. De asemenea, compania a primit o linie TVA în valoare de 4 milioane de euro. Scadența împrumutului este iunie 2033. Creditarea  a fost intermediată de Erste Group Bank AG, în calitate de Agent, Creditor inițial și Contraparte in contractul de hedging și Banca Comercială Română S.A., în calitate de Creditor TVA, Agent de garantii  și Bancă de cont.

„One Technology District, un campus de birouri și laboratoare de cercetare realizat la cele mai înalte standarde de sustenabilitate, este genul de proiect care confirmă atractivitatea pieței locale pentru jucătorii globali. Dezvoltat pe baza unor principii durabile de ultimă generație, care vor permite clădirii să funcționeze complet fără gaze, poziționând-o printre cele mai sustenabile dezvoltări în Europa, One Technology District se dorește a fi cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare în domeniul semiconductorilor din sud-estul Europei. Această investiție este o confirmare pentru potențialul pieței din România și sprijină strategia noastră de a ne concentra pe dezvoltarea proiectelor de birouri verzi închiriate și pre-închiriate integral”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.

One United Properties dezvoltă acest hub office modern pentru Infineon Technologies, companie listată la Bursa din Frankfurt și lider mondial în semiconductori. Dezvoltatorul a dat deja startul lucrărilor, One Technology District fiind primul proiect de birouri din portofoliul său fără o conexiune la gaz: dezvoltarea va beneficia de un sistem geoexchange care va acoperi integral nevoile de încălzire și răcire ale chiriașilor și va minimiza impactul asupra mediului, maximizând în același timp eficiența. Această abordare inovatoare nu numai că limitează semnificativ amprenta de carbon a clădirii, dar permite și eliminarea sistemelor de încălzire convenționale, creând astfel un spațiu de recreere suplimentar pentru angajații Infineon. Clădirea va fi, de asemenea, echipată cu panouri solare pe acoperiș și unități unități de recuperare a căldurii. Toate aceste sisteme moderne și durabile, precum și certificarea LEED Platinum, vor asigura o eficiență energetică deosebită.

One Technology District reprezintă prima dezvoltare la cheie din piața locală de birouri de după pandemie și prima pentru care se semnează pentru o perioadă de 15 ani. Valoarea totală a tranzacției se ridică la 57 de milioane de euro (fără TVA) și reprezintă unul dintre cele mai mari contracte de preînchiriere înregistrat vreodată pe piața locală de birouri.

One Technology District este situat în zona Dimitrie Pompeiu din București, care este în mod tradițional o zonă de birouri, bine conectată la transportul public și la stația de metrou, aproape de facilități comerciale și de agrement, precum și de autostrada A3. În plus, acest hub de birouri va oferi 280 de locuri de parcare.